Dacă n-aş fi trăit, nu v-aş fi povestit! Dumnezeu nu Îşi numără darurile când le dă, iar sfinţii, răsplătiţi cu harul facerii de minuni pentru dragostea lor, sunt tare grabnic ajutători şi nu se uită la păcatele celor care îi cheamă în ajutor! Aş vrea să vă povestesc şi eu minunea pe care Sfântul Nectarie a făcut-o pentru fetiţa mea, minune pentru care Îi dau slavă lui Dumnezeu şi îi mulţumesc Sfântului Nectarie în fiecare zi.
Numele meu este Ana Pascu, locuiesc în Bucureşti şi am două fetiţe, Anastasia, care a împlinit anul acesta zece ani, şi Sofia, de şapte ani. Naşterea Anastasiei, în anul 2000, ne-a pricinuit o mare bucurie. Nici prin cap nu ne-a trecut că vor fi atâtea probleme. A avut o sănătate fragilă de la început şi, cu toate că am fost foarte grijulii, la vârsta de şapte luni a făcut o viroză respiratorie, care a declanşat o bronşiolită.
A primit tratamentul adecvat şi s-a restabilit, dar nu îşi revenea deloc. Din iarnă şi până în vară, când a împlinit un an, a făcut, una după alta, otite, viroze, infecţii în gât… Părinţii cu copii mici ştiu foarte bine despre ce vorbesc. Pe piele îi apăreau erupţii urticariene şi chiar în ziua când a împlinit un an am dus-o la munte cu braţele pline de urticarie. Acolo starea ei s-a ameliorat vizibil. Dar la munte am stat cât ne-au permis timpul şi banii, apoi ne-am întors în aerul poluat din Bucureşti. În iarnă, pe la un an şi cinci luni, i-a apărut o eczemă pe faţă, ca o pată roşie. Nici nu s-a vindecat, nici nu a evoluat până prin ianuarie, când a început să se mărească. Am dus-o la dermatolog, care i-a pus diagnosticul de eczemă atopică şi ne-a dat o cremă pe bază de hidrocortizon, cu care să o ungem. Am uns-o cu conştiinciozitate, dar, în loc să-i treacă, i-au apărut eczeme pe tot corpul, pe mâini, pe picioare, pe pleoape… M-am speriat şi, cum medicina clasică nu mă ajutase, am apelat la homeopatie. S-a vindecat după aproximativ o lună de tratament, scăpând totodată de o constipaţie chinuitoare care o făcea să plângă. Totul părea bine, dar, fiind iarnă, au reînceput virozele şi otitele interminabile.
Între timp, făcusem mucegai pe peretele garsonierei în care locuiam şi, deşi îl ştergeam săptămânal, nu a fost suficient. Bănuiesc că atunci a făcut alergie la mucegai şi am înţeles ulterior că şi eczemele care îi apăruseră puteau să fi fost de natură alergică, dar nu a tratat-o niciun doctor în acea perioadă de alergie, deşi am vizitat destui. În vară ne-am mutat într-un alt apartament, mai mare, dar în iarnă, deşi aici nu aveam mucegai, au reapărut eczemele, concomitent cu virozele, roşul în gât şi otitele.
Bolile începeau în septembrie şi durau aproape fără pauză până în aprilie. Eczema se localizase pe bărbie şi, în ciuda tratamentului homeopatic, nu se mai vindeca niciodată complet, doar se ameliora pe perioade mai lungi sau mai scurte, apoi se agrava din nou. Aşa am dus-o până la trei ani şi jumătate, când în urma unei viroze a reapărut weezingul şi doctorul a diagnosticat-o cu: „tuse de hiperreactivitate pe fond alergic”, apoi „astm bronşic sub observaţie”. Am început tratamentele cu Ventolin şi Flixotide, cu Singulair şi siropuri de tuse, dar crizele cedau pentru foarte puţină vreme. Devenise alergică la praf, la mucegai şi detergent, iar primăvara, când începea polenul, făcea crize foarte grave de tuse.
Eczemele au dispărut când au început crizele de tuse, dar schimbarea nu mă mângâia cu nimic. Tuşea câte două-trei săptămâni continuu, în pofida tratamentului, zi şi noapte, şi de multe ori tuşea până când voma. Nu vreau să intru în detalii, căci amintirile sunt încă foarte dureroase. E greu să fii părinte şi să nu poţi face nimic. Am încercat şi tratamente homeopate, şi naturiste, nimic nu a ajutat-o. Doar vara se mai răreau crizele şi mai respiram şi noi, ca toamna să o luăm de la capăt până în vara următoare. La un moment dat, în martie 2005, în timpul unei crize grave de tuse, m-a vizitat o prietenă, care îmi spune: „Aveam o iconiţă a Sfântului Nectarie de dăruit şi nu ştiam cui s-o dau. Şi am auzit că Anastasia e bolnavă, aşa că am venit să ţi-o dau.” „Dar cine este Sfântul Nectarie?” „Cum, nu ştii? Este mare vindecător.” Nu ştiam, dar voiam să ştiu. Am împrumutat de la ea o carte cu viaţa Sfântului Nectarie, tot ea mi-a dat şi acatistul, dar nu-mi mai amintesc dacă atunci sau după câteva zile, cert este că mam rugat sfântului să o ajute şi i-am pus fetiţei icoana pe piept. Tusea s-a oprit şi a dormit liniştită până dimineaţă, ceea ce nu se mai întâmplase de multă vreme.
A doua zi, tusea a reapărut, dar se alina când îi puneam icoana pe piept. Am început să citesc acatistul, dar, deşi se vedea o ameliorare evidentă, încă mai avea crize de tuse. Aşa am dus-o încă un an, cu crize de durată mai scurtă şi mai rare, dar tot bolnavă. Apoi, cu câteva săptămâni înainte de Sfintele Paşti, în 2006, iar a făcut o criză urâtă. Iar nesomn, iar crize de tuse până la vomă, plămâni încărcaţi şi weezing, ca la început. Cearcăne vinete de natură alergică până la nivelul nărilor, că arăta ca un urs panda, biata de ea. Iar pufuri, siropuri, tot tratamentul.
Marţi, în Săptămâna Mare, ne ducem încă o dată la doctor, dar doctorul ridică din umeri. Nu mai are ce să-i facă. Tuşeşte marţi, miercuri, joi, fără pauze, iar în Vinerea Mare o culc la prânz. Doarme un sfert de oră şi începe din nou să tuşească şi se trezeşte. Atunci îi spun soţului meu: „Ia-o, îmbrac-o şi du-o la Mănăstirea RaduVodă, la moaştele Sfântului Nectarie, că nu mai pot. S-o vindece el, căci noi nu mai putem face nimic.” Soţul meu se uită lung la mine şi-mi spune: „Bine. Îmbrac-o.” O îmbrac şi închid uşa după ei. Tuşea atât de rău, că răsuna scara blocului. Mă gândeam cu tristeţe cât de rău îi va face polenul, căci era primăvară şi pomii înfloriseră. Mă rugam şi plângeam, căci ce mamă poate fi liniştită când copilul ei este bolnav şi se chinuieşte?
S-au întors după vreo oră şi m-a izbit imediat faptul că nu mai tuşea. Nu o mai văzusem de multă vreme atât de împăcată şi de veselă. Am aşteptat toată noaptea, dar tusea nu a revenit. De atunci nu a mai făcut nicio criză de astm. Aceasta s-a întâmplat în Vinerea Mare, pe 22 aprilie 2006. În anii care au urmat, a mai tuşit de două ori ceva mai tare, dar niciodată nu a mai avut crize cu weezing. O dată, când s-au asfaltat străzile în Bucureşti şi tot aerul era îmbâcsit cu particule de asfalt. A doua oară, la o pneumonie. La indicaţia doctorului, am tot urmat tratamentul cu Singulair până în 2008, de teamă să nu reapară crizele. Vedeţi ce înseamnă lipsa de credinţă?
În 2008 i-am făcut testele pentru alergie şi ce să vezi? Anastasia nu este alergică la nimic. Nici la praf, nici la polen, nici la mucegai! Sfântul Nectarie a vindecat-o complet, dar noi nu am crezut şi i-am dat medicamente degeaba încă doi ani… Anastasia are o deosebită evlavie pentru Sfântul Nectarie şi deseori îi citeşte acatistul, mai cu seamă de când a aflat că numele de botez al Sfântului era Anastasie. Şi ce altă mulţumire putem aduce noi, păcătoşii, lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor Săi, în afara rugăciunilor şi a străduinţei de a trăi o viaţă creştinească?
Într-una din vizitele noastre, Anastasia a găsit în grădina Mănăstirii Radu Vodă un şirag de mătănii. Le-a luat cu dragoste, ca pe un dar al Sfântului Nectarie, ca pe un îndemn la rugăciune. Să-L slăvim pe Domnul şi să le mulţumim sfinţilor pentru rugăciunile şi darul dragostei lor pentru noi. Amin!
(Ana Pascu, Bucureşti)
Sfântul Nectarie – Vindecări minunate, Editura Areopag, 2012
