Mulţi credincioşi se întreabă de ce se păstrează apa pe care o primim la Bobotează proaspătă multă vreme. Există o teorie că agheasma nu se strică pentru că preoţii cufundă în apă o cruce de argint, element care are proprietatea de a ioniza apa şi prin urmare există un transfer fizico-chimic. Acest lucru nu se aplică, întrucât mulţi preoţi care sfinţesc apele au cruci de lemn.
Preoţii spun despre agheasma că deţine proprietăţi supranaturale prin intervenţia directă a Duhului sau Spiritului Sfânt. Cel mai bun argument pentru a susţine sfinţenia acestei ape este faptul că aceasta nu se alterează în timp, păstrându-şi calităţile pentru mult timp.
„Aici este vorba de puterea Duhului Sfânt, de o apă vie“, explică minunea ÎPS Teodosie. Agheasma, ne învaţă arhiepiscopul Tomisului, se bea de pe data de 5 ianuarie, din Ajunul Bobotezei, când este bine să postim, şi până pe 14 ianuarie, pe nemâncate, după ce ne facem rugăciunea. Apa sfinţită care rămâne se păstrează în casă şi se bea în timpul anului atunci când creştinii simt că trec prin situaţii mai grele de viaţa.
Realitatea e că rugăciunile preoților ortodocși aduc pogorârea Duhului Sfânt și schimbarea apei din stricăcioasă în nestricăcioasă.
Apa sfinţită, care reprezintă pogorârea lui Dumnezeu la apa Iordanului, are o deosebită însemnătate pentru lumea creştină. Termenul de „agheasmă“ vine din limba greacă şi înseamnă atât lucrarea de sfinţire a apei, adică slujba în sine, cât şi obiectul sfinţirii, adică apa.
Apa sfințită se folosește pentru curăţarea sufletelor şi a trupurilor, pentru vindecarea patimilor și pentru sfinţirea caselor. “Prin folosirea ei în atâtea împrejurări ale vieții pământești, ”creștinii caută să-l aibă permanent pe Dumnezeu aproape, pentru curăţenia sufletului, dar şi a trupului”, spun preoții Bisericii Ortodoxe.