– Părinte, mă simt rea, sunt nervoasă, aş vrea să fiu bună, binecuvântaţi-mă.
-Eu te binecuvântez, dar să ştii matale că trebuie să fii bună, că aşa sunt femeile. Ştii matale că Eva a fost făcută din coasta lui Adam (coasta aceea de lângă inimă) ca ea să fie bună, drăgăstoasă, sensibilă, miloasă, faţă de bărbat (care e mai rece şi mai dur). Un bărbat poate să taie o pasăre, să împuşte un animal, are sânge rece în situaţii de genul acesta, pe când femeia, nu. La război au fost trimişi totdeauna bărbaţii.
– Părinte, este păcat să te fardezi, să te dai cu ruj şi cu creme pe obraz, să pari mai frumoasă?
-Este păcat, sigur că da! Acest păcat este stăpânit de un soi de diavoli numiţi „ceata măştilor”. Aceasta ceata de diavoli poartă mască şi umblă să ispitească mai ales pe femeile care nu se mulţumesc cu frumuseţea care le-a dat-o Dumnezeu. Acesti diavoli, pe care au reuşit să-i ispitească le pun mască pe faţa celor ce se machiază şi le bagă la munci în „ceata măştilor”. Prin acest păcat ispitesc diavolii pe femei, ca să-L sfideze pe Dumnezeu-Creatorul, reproşându-i că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea.
-Ascultaţi ce am să vă spun despre bunăcuviinţa cu care femeia trebuie să se roage:
-Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni, cap.11, spune aşa: „Orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul, căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap atunci să se tundă. Iar dacă este lucru de ruşine ca femeia să se tundă sau să se radă pe cap, atunci să-şi pună văl, femeia este datoare să aibă semn de supunere asupra capului ei, pentru îngeri. Judecaţi în voi: este oare cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?” (I.Cor. 11,5-13).
Nu-i cuviincios ca femeia să intre în Biserică, cu capul descoperit; Nu-i cuviincios ca femeia să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit; Nu-i cuviincios ca femeia să vină la Sfânta Împărtăşanie având capul descoperit. Dacă femeile nu au această conştiinţă, este dator ca preotul să pună început conştiinţei lor. Ştiu un preot care a dus multă muncă de lămurire la fiecare predică, ca femeile să nu mai vină la Biserică fără batic pe cap. Văzând că nu este înţeles şi că nimeni nu-l ascultă, s-a hotărât să cumpere un braţ de baticuri şi să le dea la intrare în Biserică femeilor care vor intra cu capul descoperit. După terminarea Sfânta Liturghii, în loc să lase baticurile la ieşire, le-au luat acasă. Cadou. A doua duminică au venit iarăşi fără de batic. Părintele s-a văzut cheltuind banii pe baticuri şi nici o îmbunătăţire a stării de fapt. Atunci când nu lucrează conştiinţa, răul îşi are locaş, diavolul îşi face culcuş. Prin neascultare a venit păcatul în lume, prin neascultare stă în lume.
Ascultaţi ce mai zice Sfântul Apostol Pavel: „În toate bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în Biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în Biserică” (I Cor.14,34-35). Ce folos are omul care vine la biserică, mai ales femeile, care în loc să asculte cu evlavie rugăciunile care se citesc şi se cântă la Sfânta Liturghie, se întâlnesc în Biserică pentru a transmite ştirile din sat, pentru bârfă şi judecată.
Un pustnic a plecat la mănăstire de copil. După treizeci de ani de pustnicie, l-a ispitit dorul de a merge într-o duminică în lume să vadă cum se roagă lumea în Biserică. I-a cerut binecuvântare stareţului de a pleca la o Biserică din primul sat pe care îl va întâlni. Stareţul îi spune : ”Dacă, crezi că-ţi este de folos, du-te! Dar te vei sminti!” S-a dus pustnicul. A intrat într-o Biserică, s-a aşezat într-un colţ mai ferit de lume şi asculta cu luare aminte Sfânt Liturghie. Uitându-se mai atent peste lumea din biserică, o minune! Pe unii oameni îi vedea cu capul pe umeri şi pe alţii fără cap. Când s-a uitat la părintele din Sfântul Altar, îl vede şi pe el când cu cap când fără cap. L-a cuprins frica de o aşa înfricoşată vedere şi părerea de rău că nu a dat ascultare stareţului de a nu pleca în lume. A ieşit din biserică speriat şi s-a dus la stareţ cerându-şi iertare. Stareţul îl linişteşte, spunându-i: ”Nu-i din cauza aceasta, frate, Dumnezeu ţi-a arătat cum se roagă cei din lume, pentru că aceasta ai vrut să vezi. Cei fără de cap erau aceia care nu erau cu luare aminte la Sfânta Liturghie, cei care vorbeau, cei care se uitau în stânga şi în dreapta să vadă cu ce erau îmbrăcaţi cei care intrau în Biserică; cei care se gândeau pe acasă. Iar cei cu cap erau cei care erau cu adevărat prezenţi la Sfânta Liturghie. Preotul când era sustras de gălăgia din biserică, nu mai era prezent la rugăciune, de aceea îl vedeai fără cap”. Aşa se întâmplă cu aceste femei care vorbesc în biserică. Are de lucru aşchiuţă în biserică cu asemenea femei, nu se plictiseşte.
Ascultaţi ce zice Sfânta Scriptură în alt loc: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Deut.22,5). Femeia care intră în biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbaţii care ascultă Sfânta Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni toate formele corpului se văd şi trezeşte imaginaţia desfrânată a bărbaţilor, pe când dacă ar intra îmbrăcată cu o rochie, se acoperă. Este urâciune înaintea lui Dumnezeu, ca bărbatul să poarte haine femeieşti şi femeia să îmbrace pe cele bărbăteşti. Şi diavolul râde de aceste femei şi face scamatorii în spatele lor. Ce-ar fi să vedeţi un bărbat că intră în biserică îmbrăcat cu o fustă şi în durligile goale, nu aţi râde de el? Tot aşa râde şi se distrează diavolul cu femeile care îmbracă haine bărbăteşti.
Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro