E uluitor ce spune marele duhovnic, părintele Cleopa: „În vremea rugăciunii, dacă te-a supărat cineva, apare fața celui ce te-a necăjit! Ce se întâmplă:
Eu, păcătosul, vă spun teorie, că rugăciune practică n-am facut de cînd sunt eu, dar va spun teorie de la Sfinții Părinți. Iată ce vreau să va spun: mintea, înzestrata fiind de Bunul Dumnezeu și sufletul nostru cu voința și cu alegere, acestea sunt două puteri ale sufletului care trebuie să le foloseasca dupa ce coboara mintea în inimă, nu stau degeaba acolo, voința ca să voiasca să se roage.
Mintea, pogorandu-se spre inimă, întâlnește două vămi. Prima vamă este a imaginației, adică a închipuirii, a fanteziei, cum ii zice în limba de acum. Această vamă nu e ușor de trecut. Ai observat ca imaginatia nu-ți dă pace în timpul rugăciunii. Marele Vasile o numeste caracatița sufletului care mai multe brațe cu care prinde. Așa face Ea, cand vrea sa-ți dea razboi îți dă și cu cele ai vazut tu, și cu cele ce ai auzit.
Ai vazut? Cele cinci simțuri sunt cele cinci ferestre ale sufletului, cum zice Proorocul Ieremia: A intrat moartea prin ferestrele noastre.
Sau cele cinci sipote prin care toarnă vrajmașul tot pacatul: căci vederea, auzul, mirosul, gustul si pipaitul sunt sipotele prin care intră păcatul în sufletul nostru.
Nu poate nimeni greși daca nu a folosit mai intîi imaginația. Nu vezi ca în vremea rugăciunii, daca te-a supărat cineva, apare fața celui ce te-a necăjit și parcă i-ai zice ceva, parca de ce nu i-ai zis, parcă te gândești:
„Măi, cum să mă răzbun eu pe asta?”,
„Cum să fac să mă împac cu el?”,
sau
„Cum să fac să-i mai zic ceva?”.
Că acela pe care-l vezi cu fața aceea care te tulbură în vremea rugăciunii sau altădată în viața nu sunt simple amintiri, ci sunt draci care prin partea mînioasă a sufletului și prin imaginație dau razboi sufletului și trupului.
Biata minte atunci, săraca, ce trebuie să facă, unde sa se ascundă ea, cum să lupte? Aleargă la Hristos.
Și trebuie să nu pomeneasca răul, să n-aibă ciudă pe nimeni, că altfel nu-i primește Dumnezeu rugăciunea. Dacă nu ai iertat din inima greșelile, nu-ți iartă Hristos pe ale tale și atunci ce-ai făcut? Căci daca tu vrei să te razbuni pe cineva, măcar cu gandul, ești departe de Dumnezeu, că Dumnezeu ți-a spus să iubești pe vrajmasi și uite cîtă filosofie trebuie la lucrarea aceasta.
***
Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?
Să ai un renume bun este important. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini, atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?
Tatăl meu obișnuia să îmi spună mereu: „aminteşteşte-ți că eşti parte din familie iar faptele tale se răsfrâng asupra întregii familii”. Tatăl meu nu era tocmai un creştin exemplar însă totdeauna a fost un cetăţean model, urmând în viaţă principiile creştine. Îi purtam un mare respect şi întotdeauna îmi amintesc de acest sfat simplu pe care mi l-a dat. Faptele mele au avut un impact asupra reputației persoanelor pe care le iubeam.
Să ai un renume bun este important. În Sfânta Scriptură stă scris: „Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia” (Pild. 22, 1). Având un renume bun câştigăm încrederea altora. Trebuie să avem grijă atunci când alții ne atacă pe nedrept, făcându-ne un renume prost. Însă cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini atunci când primim astfel de atacuri la adresa noastră?
Aceasta este o întrebare pe care Mitropolitul Grigorie al St. Petersburgului o pune în cartea sa „Cum să duci o viață sfântă” (How to Live a Holy Life), unde ne și oferă patru răspunsuri:
1. Înainte de toate, indiferent cât de urâte şi injurioase ar fi vorbele rele la adresa noastră, trebuie să avem grijă să nu cădem pradă furiei, violenţei verbale şi răzbunării ci să ne păstrăm calmul. Trebuie să fim într-un duh cu Hristos, iar El, în fața acuzațiilor evreilor, a rămas netulburat și fără dorința de răzbunare. Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…, ci se lăsa în grija Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23).
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne amintim de exemplul lui Iisus, să ne păstrăm calmul şi gândirea obiectivă pentru a putea să ne comportăm adecvat cu cel care ne acuză. Asta înseamnă să ne putem controla impulsurile astfel încât să nu ne enervăm și să răspundem provocării. În aceste situații putem să apelăm la rugăciune și, în special, la cea către Hristos, întrucât practicată zilnic ne ajută să controlăm impulsurile și furia atunci când suntem acuzați pe nedrept.
2. Când auziți că ceilalți vă vorbesc de rău și vă acuză de patimi, intenții rele, etc. trebuie să vă supuneți unei autoanalizeși să vedeți dacă aveți într-adevăr acele patimi de care sunteți acuzați. Analizați-vă îndeaproape: nu cumva acele patimi se ascund în voi, fie şi într-o mică măsură?
Atunci când vedeți că există o fărâmă de adevăr, căiți-vă, rugați-vă fierbinte cerându-I Domnului să vă mântuiască de acel păcat și străduiți-vă să vă îndreptați. Analizați de fiecare dată mai întâi modul în care reacționați. Astfel, orice acuzație ar putea fi o binecuvântare care vă ajută să deveniți un creștin mai bun înaintea lui Hristos.
3. Dacă după o analiză atentă, imparțială, observați că patimile de care sunteți acuzat nu există, puteți să vă apărați și să respingeți calomnia ce vi s-a adus însă numai pentru a vă apăra poziția în societate și nu din cauza mândriei sau a iubirii de sine. Însă făceți-o cu calm, fără furie sau indignare.
Acesta nu este un lucru ușor de realizat atunci când ne este rănit orgoliul, imaginea prea bună pe care o aveam despre sine sau imaginea falsă a importanței noastre. Trebuie să ne asigurăm că ripostăm cu grijă și într-un mod obiectiv, fără să fim impulsionați de o mândrie egocentristă.
4. Dacă vedeți că apărarea nu vă ajută cu nimic, atunci:
a) Încercaţi să înduraţi cu răbdare calomnia ce vi s-a adus, oricât ar fi fost de gravă și consolați-vă cu gândul „Dumnezeu îmi vede nevinovăţia, de ce să mă supăr? El are grijă de mine iar dacă spălarea rușinii mele îmi va fi de folos atunic Hristos mă va apăra. Îmi va declara nevinovăția la Judecata de Apoi și toți oamenii și îngerii lui Dumnezeu mă vor apăra împreună cu El.”
b) Consolaţi-vă și mai mult cu acest gând: „Mântuitorul a îndurat o mulţime de nedreptăţi atunci când a trăit pe pământ, dar nu a încercat să se apere în faţa vreunui judecător.” Unele dintre ele erau foarte grave dar El le-a îndurat pe toate cu răbdare. Așa ar trebui să facem și noi căci „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24).
c) Încercaţi de două ori mai mult să vă comportaţi cât mai bine în orice împrejurare. Străduiţi-vă nu numai să evitați să dați altora ocazia de a vă vorbi de rău prin ceea ce faceți sau ziceți, ci evitați chiar ocazia de a fi suspectați că ați avea acele patimi, printr-un comportament care să nu dea ocazia altora de a vă calomnia.
d) Dacă bârfele la adresa voastră nu încetează, ci se înmulțesc, atunci nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să vă adânciți în rugăciune, sperând că Domnul vă va lumina pe voi și îi va îndrepta pe cei care vă supără. Faceți asta pentru că și Dumnezeu s-a purtat așa cu cei care l-au condamnat (Luca 23, 34).
Amintiți-vă mereu că Hristos este modelul nostru. Pe lângă rugăciune, citiți Sfânta Scriptură și căutați să înțelegeți lecțiile pe care EL ni le dă pentru viața de zi cu zi. Acestea se bazează pe smerenie și pace. Hristos s-a rugat și a postit pentru a-și pregăti trupul să se supună dumnezeirii Sale. Aceasta este, de asemenea, încercarea prin care trebuie să trecem și noi și motivul pentru care trebuie să ducem o viață în sânul Ortodoxiei.
Surse: Părintele Cleopa Ilie,”Ne vorbeşte părintele Cleopa”, Vol. 17; orthodoxwayoflife.blogspot.ro.
