O femeie care avea o oarecare grija avea multă dragoste și devotament spre pururea Fecioara Maria, care avea sărăcie de bogăția trupească, dar la credincioasă și îmbunătățită avea un copil mic de un an. Și într-o zi, vrând să ducă de mâncare bărbatului său care lucra în țarină, dar neavând ea pe nimeni în casa cu cine să lase pruncul, un rugat Maicii lui Dumnezeu zicând: „Stăpâna mea, sub acoperământul și paza ta las pe fiul mi, că n-am pe altcineva să-l păzească, decât numai darul tău, că ești Maica sărmanilor „.
Astfel rugându-se cu credință, s-a dus la slujba ei. Și după ce a plecat, s-a întâmplat să fi luat foc o casă a unui vecin, și de acolo s-a întins văpaia și la casa ei. Deci, auzind din țarină, un alergat cu bărbatul ei, plângând moartea copilului. Și, ajungând acasă, au aflat casa prefăcută în cenușă, afară de zidărie și pardoseală. Atunci, socotind femeia cum a ars copilul, plângea nemangâiată, zicând: „O, preafericită Stăpână, eu am dat cu credință pe fiul meu sub acoperământul și ajutorul tău, așa cum nu ai păzit nevătămat, Maica o milostivirii, ci ai lăsat de o pierit? „.
Însă, căutând-l, la aflat viu, și mai mult au înspăimântat, pentru că nici un lemn nu se apropie sau nu se apropie de casă. Și toți au slăvit pe Dumnezeu, mulțumind pururea Fecioarei Maria, Maica sărmanilor, care acoperă și păzește pe ei și eliberează ei din multe pericole.
(Din minunile Maicii Domnului, ediția a II-a, p. 182-183)