De 367 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“ – aşa cum o numesc prietenii ei – o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.
Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând flori, daruri şi îmbrăcăminte, pe care le ating de racla ei, pentru a primi ajutor, sănătate şi binecuvântare. Se spune că atâtea minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei. Şi în zilele noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată lumea. Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“. Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“. Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea. Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.
A doua zi, a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic
Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“. Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos. Un preot din Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri, plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din Ardeal. Odată, a venit de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan, mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui, spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa, personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva. O altă femeie, necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns, s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare. Când a venit la Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea, iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.
A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat
În anul 1968, prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte, pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. Într-o noapte, a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“ Doamna locuia chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva. Preotul a sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă raclă, rugându-se. După un an, a venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.
Ajutor şi bucurie în familie
În anul 1955, o familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie, în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească!“ O farmacistă foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei… Preotul de la raclă a sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.
Ocrotitoarea studenţilor
Printre cei care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. O fată voia să dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă…, nu eu…“. O tânără povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva… Mă aflam într-o încăpere micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru, acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“. Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.
Cuvioasa ocroteşte culturile
Într-un sat din apropierea Iaşului au apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.
Comuniştii au vrut s-o îngroape în cimitir
Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.
„Vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“
În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva. „În luna mai 1947, în cel de-al doilea an de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei, ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor, tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori, minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului popor. Părinţii slujitori care m-au însoţit atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud, Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau, astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase biserici, o adevărată catedrală. În această revărsare de evlavie creştină a continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi, preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice. Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii, la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor, realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane ieşene.
