• Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.
• Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
• Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
• Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
• De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
• Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
• Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
• Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.
• Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.
***
Mare lucru este încrederea în Dumnezeu!
Cel mai important este să înceapă cineva de la binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face.
În vechime când nu existau atâtea facilități și știința nu înaintase într-atât, oamenii erau siliți, în toate greutățile lor, să alerge la Dumnezeu și Dumnezeu ajuta. Acum fiindcă știința a progresat, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte. Merge fără Dumnezeu astăzi. Se gândesc în sinea lor: „Vom face asta și asta”. Se gândesc la pompierie, la întreținere, una, alta, dar fără Dumnezeu ce poate face omul?
Mare lucru este încrederea în Dumnezeu!
Vremurile prin care trecem sunt foarte grele, dar în final va birui Hristos.
Cu un ochi la cer, s-ar schimba lucrurile.
Astăzi s-au înmulțit cuvintele și cărțile și s-au împuținat trăirile.
În viața duhovnicească nimeni nu va da drept model pe oamenii din lume, ci pe sfinți. Bine ar fi să ia fiecare virtute și să găsească pe sfântul care a avut-o, să mediteze la viața lui, și atunci va vedea că nu a făcut nimic, și atunci va înainta cu smerenie. Când încerc să îi imit pe cei sporiți, conștiința mea se micșorează. Când însă privesc la cei din urma mea, mă îndreptățesc și spun că greșelile mele nu sunt atât de mari în comparație cu ale lor.
Dumnezeu îngăduie să fie acum o zdruncinare zdravănă. Vin vremuri grele. Vom avea mari încercări. Să o luăm în serios și să trăim duhovnicește. Înseși nenorocirile noastre ne silesc și ne vor sili să lucrăm duhovnicește. Bine-ar fi totuși să o facem cu bucurie și din proprie inițiativă și nu siliți din pricina necazurilor.
Într-un singur minut, omul poate, înlăuntrul său, să devină înger sau tangalaki. Cum? Prin smerenie sau prin mândrie… Cel mai ușor mod de a ne mântui este dragostea și smerenia. De aceea să începem de la dragoste și smerenie și după aceea să înaintăm în celelalte.
Dacă cineva ar putea vedea ce necurăție duhovnicească este înlăuntrul său, n-ar mai ședea atât de preocupat să scoată și cea mai mică pată de pe hainele sale, fiindcă ar vedea că acestea sunt de mii de ori mai curate decât sufletul său. Ceea ce are nevoie e să își întoarcă toată grija lui spre curăția duhovnicească, spre frumusețea lăuntrică și nu spre cea exterioară.
Când doresc un lucru folositor, o carte, de pildă, și acel lucru îmi răpește o parte din inimă, atunci acest lucru e rău. Orice dorință, oricât de bună ar părea, nu este mai bună decât a dori cineva pe Hristos sau pe Preasfânta Fecioară. Când eu îmi dau toată inima mea lui Dumnezeu, este cu putință ca El să nu mi Se dea mie pe Sine întreg? Dumnezeu caută inima omului.
Adevărata, autentica bucurie se află lângă Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău împlinit. Oamenii lumești caută bucuria în desfătări. Iarăși, unii oameni duhovnicești o caută în discuțiile teologice, omilii și alte lucruri asemenea, și când le sfârșesc pe acestea, rămân cu un gol și se întreabă ce vor face în continuare.
Oamenii de astăzi nu se gândesc la veșnicie. Iubirea de sine îi face să uite că vor pierde toate.Ei nu au priceput înțelesul mai adânc al vieții. Nu simt că există alte bucurii, cerești…
Nedreptatea este un mare păcat. Cei ce nedreptățesc își pun cărbuni aprinși pe cap.
Cel mai important este să înceapă cineva de la binecuvântarea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face.
– Gheronda, de ce îngăduie Dumnezeu o nenorocire?
– Sunt multe situații. Uneori Dumnezeu îngăduie ceva ca să scoată altceva mai bun, alteori îngăduie ceva pentru o pedagogie. Unii sunt răsplătiți, iar alții plătesc. Nimic nu se pierde.
Bunul Dumnezeu ne dă bogate binecuvântări. Să nu arătăm nerecunoștință și să-L mâniem, fiindcă „mânia lui Dumnezeu vine peste fiii neascultării”(Efes. 5, 6) – să nu fie! În vremea noastră, oamenii nu au trecut nici prin războaie, nici prin foamete și de aceea spun că nu au nevoie de Dumnezeu. Au de toate și de aceea nu prețuiesc nimic. Dacă totuși va veni vreme grea, foamete și toate celelalte, și nu vor avea ce mânca, atunci vor prețui și pâinea, și marmelada, și toate cele care le vor lipsi. Dacă nu Îl slăvim pe Dumnezeu, atunci El va îngădui să vină o încercare, ca să prețuim lucrurile. În timp ce, dacă le prețuim, atunci Dumnezeu nu va îngădui să se întâmple nimic rău.
Din clipa în care cineva va înțelege că nu are o judecată corectă și va spune: „Am o judecată lumească. Judecata mea nu are dumnezeiască luminare și voi face o greșeală și de aceea nu trebuie să mă folosesc de ea”, atunci Dumnezeu îl va lumina și el va deveni plin de discernământ și va discerne ce este corect.
Dacă puțin copiii vor fi adăpați cu evlavie, cu frică de Dumnezeu, nu vor avea nevoie după aceea.
Judecă pe Dumnezeu și nici nu le trece prin minte că acest lucru este hulă. A spune „de ce” este judecată, mândrie, egoism.
Nu ne va lăsa Dumnezeu, dar trebuie și noi să facem ceea ce e omenește posibil, și pentru tot ceea ce nu putem face omenește, să facem rugăciune și Dumnezeu ne va ajuta.
Surse: Mărturieathonită.ro; Doxologia.ro