Părintele Arsenie Papacioc: Un oftat din inimă face mai mult decât orice rugăciune! Mare este puterea..! Aduceţi pe Dumnezeu în inimile voastre aşa:
Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?
Eu sunt pentru rugăciunea din inimă.
Momente de suişuri şi coborâşuri există chiar şi-n lumea sfinţilor. Şi la ei pot exista momente de vid.
Dacă în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, nu trebuie să te temi. Nu există creştin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Când sunt astfel de treceri, de la o trăire la alta, nu trebuie să încetăm a ne ruga măcar cu gândul.
Puterea rugăciunii este grozavă. Unii se întâmplă să piardă din calitatea rugăciunii. Alţii, care se roagă cu inima smerită, simt cum le vine aşa, ca o mângâiere. Şi ei se roagă din nou, la fel de sârguitori, se roagă numai să le vină mângâieri, dar astfel de mângâieri pot să vină şi de la diavoli.
Nu vă daţi seama cât de bucuroşi sunt diavolii să te ţină în starea aceasta de falsă liniştire, ca tu să rămâi insensibil faţă de adevărata mângâiere a unei rugăciuni rupte din inimă, fără interes, fără oprire. Îmi spunea o fetiţă, o studentă la Medicină: „Părinte, mi-am cumpărat toate cărţile de rugăciuni, acatistiere şi pe toate le citesc, dar sunt momente când gândul îmi zboară de la rugăciune”.
Rugaţi-vă smeriţi, să-L aduceţi pe Dumnezeu în inimile voastre, decât să te înalţi cu mintea şi să te rătăceşti cumva pe sus, mai bine să nu fii nimic!
Eu nu sunt pentru rugăciunile din cărţi, sunt pentru cele simple, sincere şi trăite. Smeriţi-vă şi iar smeriţi-vă !
***
Aminteşte-ţi de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine, şi depăşeşte-l
În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău. Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi.
Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale. Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulţimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.
În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău. Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi. Şi precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău. Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu şi după terminare să nu neglijezi a mulţumi.
Surse: Sfântul Vasile cel Mare, Despre rugăciune, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc; Extras din interviul cu Părintele Arsenie Papacioc, realizat de Mariana Borloveanu