Părintele Cleopa: Oricâtă ştiinţă, avere şi cinste am avea, oricâtă rugăciune şi nevoinţă am face, Nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm şi dacă nu ne ajutăm unii pe alţii!
Ce sfat deosebit daţi ucenicilor Prea Cuvioşiei Voastre, pe care i-aţi crescut şi învăţat voia lui Dumnezeu?
Să rămână în dragostea lui Hristos şi să se iubească unii pe alţii, cu dragostea cu care i-am iubit şi eu. Apoi, să ajute şi ei pe alţii la mântuire, să rămână sub ascultare în Biserica Ortodoxă şi să se roage pentru iertarea păcatelor mele, că aştept din zi în zi să mă cheme Hristos la judecată şi să dau socoteală pentru toate…
Să nu uite ucenicii mei că oricâtă ştiinţă, avere şi cinste am avea, oricâtă rugăciune şi nevoinţă am face, nu ne putem mântui dacă nu ne iubim, dacă nu ne iertăm şi dacă nu ne ajutăm unii pe alţii, că „Dumnezeu este dragoste”. Altfel, este în zadar toată osteneala şi nădejdea noastră. Cât am putut, m-am silit după a mea slabă putere, cu darul lui Dumnezeu, să folosesc şi să învăţ pe fiecare, călugăr şi credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deşert de la uşa chiliei mele. Ci am deschis uşa chiliei şi a cuvântului tuturor care au venit la mine, ştiind că odată cu fiecare om, intră şi Hristos în chilia mea. Nu pot spune că am făcut tot ce aş fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce-am învăţat pe alţii. Însă am cugetul împăcat că aceea ce mi-a dat Dumnezeu în dar am împărţit şi eu altora în dar şi nădăjduiesc că mă voi mântui, prin mila lui Dumnezeu şi prin rugăciunile Bisericii şi ale fiilor mei duhovniceşti.
***
Rugăciunea pentru aproapele
Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi ești dușman. Nu un rânjet.
Vorbești de rău cu atâta usurință și cu atâta motivare intimă. Și chiar dacă ești întrebat, răspunzi: „Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită”. Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubești, dar îl dusmănești, îl urăști. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.
Dacă pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum să știe că tu îl pomenești. Tu ești în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, și tu, conștient, vrei să fii împlinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te numești un mântuitor cândva și undeva. Tu pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea.
Chiar Traian, care a fost un păgân, a avut o fiică, Drosida, care a ajuns Sfânta Mucenită Drosida. S-a botezat singură, drăgălașa. Împăratului Traian i se dusese vestea, și a rămas vorba: „Bun ca Traian”. Era un suflet bun, drept, nu i se cerea mai mult decât să fie drept.
Sfântul Grigorie Dialogul, văzând atâtea lucruri făcute de Traian și că a avut un nume așa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca să-l ierte. Sfântul Grigorie a trăit în anul 500, de când avem Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Și s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte pe Traian. Deci, a intrat într-un dialog cu Cerul și a auzit un glas: „Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea, dar mai mult să nu te rogi pentru păgâni”. Sfântul Grigorie Dialogul a intrat într-un dialog cu Cel ce mântuieste și i-a dat putința lui Traian să fie și el în Împărătia mântuiților.
Tu, dacă pomenești pe cineva, trăiești cu toată lumea, cu frații tăi de credință. Și sunt obligați față de cel care îi ajută la mântuire într-o formă anonimă, dar știe Dumnezeu.
Mai departe, după rugăciune, ține relația cu omul. Aruncă-i un zâmbet, ca să vadă că nu îi ești dușman. Nu un rânjet. Aruncă-i un zâmbet, dacă te provoacă.
Surse:”Ne vorbește Părintele Cleopa”, ediția a doua, vol. V; Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3.