Paza gandurilor

Advertisement

Primul gând e de la înger, când vrei să faci ceva. Ascultă de primul gând, pentru că îngerul te apără. Al doilea gând poate fi de la diavol, ca să te răzgândeşti şi să nu mai faci fapta cea bună şi să nu-ţi meargă bine la ceea ce vei face.

‒ Părinte, ce să fac ca să nu mă mai chinuie gândul? Câteodată nu pot dormi nici noaptea, deodată mă trezesc şi nu mai pot adormi de câte gânduri mă năpădesc.

‒ Este un duh neastâmpărat care se joacă cu mintea matale. Ai auzit de paza minţii? Mintea trebuie păzită, că altfel se cuibăresc în ea tot felul de orătănii. Ai auzit de rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”? Ia, zi matale în minte această rugăciune şi ai să vezi ce bine adormi şi ai să te odihneşti. În timpul zilei, când simţi că vine duhul, sufletul matale îl simte când se apropie, zici rugăciunea ca să găsească mintea matale ocupată. Nu laşi mintea să alunece în gânduri necurate, o opreşti, te gândeşti la altceva sau zici rugăciunea minţii şi scapi de chin.

***
Aşadar, primul stadiu este rostirea rugăciunii cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”.

Pe cât putem, o rostim cu voce tare şi repede. Şi aceasta pentru că începătorul este neputincios, iar ispititorul încearcă să-i tulbure mintea cu diferite imaginaţii. Rostind rugăciunea repede şi continuu, nu lasă să se lipească de mintea lui imaginaţiile. Aici vreau să fii foarte atent. Chiar şi atunci când ţi se par a fi bune, alungă-le departe, căci şi acolo îşi bagă dia­volul coada. Încearcă numai să înţelegi cele pe care le spui. Nimic altceva.

Închipuieşte-ţi, de pildă, că nişte tâlhari vor să jefuiască o casă. Ce va face omul acela? Va fi nevoit să strige cu toată puterea: „Ajutor!… Tâlharii!… Sunt în primejdie!… Ajutor!…”

La fel face şi începătorul, rosteşte repede (uneori şi cu voce tare): „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” sau „Preasfântă născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă”.

Unii călugări îmi mărturisesc că, uneori, ispititorul îi războieşte cu închipuiri desfrânate şi alte deşertă­ciuni. Ei, tocmai acest război li s-a făcut pricină să dobândească rugăciunea curată, pentru că au fost nevoiţi să-L roage pe Dumnezeu cu toată puterea lor. Altor călugări, din îngăduinţa lui Dumnezeu, li se arată satana aievea, având un chip sălbatic şi o înfăţi­şare înfricoşătoare şi îi ameninţă, îi bate şi îi strânge de gât pentru a nu rosti rugăciunea. Atât de mult se cutremură de numele lui Hristos. Atunci să vezi cum se învârte şiragul de metanii şi atât de curată se face rugăciunea, încât mintea este absorbită de Hristos.

Un călugăr mi-a mărturisit că odată, în timp ce rostea rugăciunea, satana i-a îngreuiat atât de tare inima, încât credea că îl apasă o stâncă. L-a strâns atât de tare, încât nu putea să se roage nici cu gura, nici cu mintea. Atunci s-a gândit să facă semnul Sfintei Cruci. Dar în acea clipă diavolul i-a legat şi mâinile, ca să nu le poată mişca. Dar Dumnezeu l-a luminat să facă semnul Crucii cu capul. Aceasta a fost. Îndată satana i-a slobozit pieptul şi mâinile şi s-a făcut nevăzut. În acea clipă, călugărul a început să rostească cu mintea rugăciunea, repede şi curat. Când mi-a mărturisit aceasta, eu i-am spus:

– Eşti dator satanei, pentru că te-a învăţat rugăciunea. Acum, străduieşte-te să nu o pierzi.

Rugăciunea minţii se numeşte şi a inimii. Mă în­trebi dacă şi rugăciunea rostită cu vocea se poate numi a inimii.

Dacă rugăciunea nu este curată, nici cea a minţii, nici cea rostită nu se poate numi a inimii.

Rugăciunea este a inimii atunci când mintea este înghiţită de inimă. Atunci, chiar dacă ar cădea bombe sau ar arde casa, mintea nu vrea să iasă din inimă, chiar dacă este în primejdie să ardă.

Pentru a înţelege aceasta, citeşte viaţa Sfintei Irina Hrisovalantu. Diavolul a dat foc hainelor ei şi, cu toate că îi ardea trupul, ea stătea nemişcată ca o lumânare, cu mintea ridicată la Dumnezeu.

Aceasta este adevărata rugăciune, care străbate cerul şi ajunge la tronul lui Dumnezeu. Moise, fără să-şi deschidă gura, a auzit pe Dumnezeu spunându-i: „Ce strigi către Mine?” (Ieşire 14, 5). Aceasta înseamnă că striga dinlăuntrul lui, înseamnă că străpungea cerul cu ini­ma lui.

Surse: Părintele Argatu V. Ioan, Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor ale Părintelui Ilarion Argatu; Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții.

Lasă un comentariu

Cumpără o carte:


Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie


Patericul pe înțelesul copiilor


Colindul vieţii mele


Viața, minunile și acatistul Părintelui Ilie Lăcătușu


Sfântul Iov din Uglea (1902-1985).
Din Patericul Maramureșului


Creștinismul sau Biserica


Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor


Din temnițe spre Sinaxare – Danion Vasile (coordonator)


Doctorul de povesti


Pilde și istorisiri pentru copiii creștini.


Patericul Mirenilor


Cum sa ne crestem copiii. Canon de rugaciune pentru copilul bolnav


Minunile Sfântului Nectarie din Eghina Românească


Despre Avort- Motive, Traume, Consecințe


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Pollyanna, jocul bucuriei


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune