Sfântul Maslu este o taina, din cele 7 taine ale bisericii noastre Ortodoxe. Taina aceasta se face de catre 7 preoti, 3 sau doi. Se face in zilele de post, miercurea si vinerea, sau in cele 4 posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputinciosi si chiar cei care sunt sanatosi. Este bine ca participantii sanatosi sa fie persoane care se spovedesc regulat in toate cele 4 posturi.
Sf. Maslu are puterea dumnezeiasca de a insanatosi pe cei bolnavi si puterea de a ierta pacatele si de aceea se recomanda si celor sanatosi, ca sa fie feriti de chinurile vremelnice si vesnice. Pentru bolnavi se recomanda 1,3,7,9 masluri, de la caz la caz. Iar despre banii la maslu, e bine sa-si plateasca fiecare datoria. Nu este mai bine primita slujba daca se aduna bani de la alti crestini, ci dimpotriva. Doar in cazul in care sunt bolnavi saraci nu e rau sa fie adunati bani pentru a plati pe slujitori.
Din punct de vedere al harului pe care il are, si un singur preot poate savarsi Sfantul Maslu. Exista insa randuiala pastrata din traditie ca sa fie cel putin doi preoti la savarsirea acestei Sfinte Taine si este bine sa se pastreze aceasta traditie. Asa indica si cartea care contine randuiala acestei slujbe, Molitfelnicul.
***
Temeiurile biblice ale Tainei Sfantului Maslu
Taina maslului este lucrarea sfanta savarsita in numele Sfintei Treimi, de catre preotii Bisericii, prin care se impartaseste credinciosului bolnav harul nevazut al tamaduirii sau usurarii suferintelor trupesti, intarirea sufleteasca, iertarea pacatelor. Partea vazuta consta din ungerea cu untdelemn sfintit, dupa ce s-a invocat prin rugaciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfantului Duh asupra celui bolnav.
Taina maslului nu se poate confunda cu Taina sfantului mir (mirungerea) si nici cu miruirea. Taina sfantului mir impartaseste credinciosului harul pentru cresterea duhovniceasca. Taina maslului se savarsestea la cererea bolnavului sau apropiatilor sai – rude, prieteni – in vederea insanatosirii sau in perspectiva eshatologica : iertarea pacatelor care au dus la suferinta, la tulburarea sufletului, sau pentru raspuns bun la dreapta judecata (judecata particulara si apoi cea obsteasca).
In Sfintele Evanghelii si in toate rugaciunile (sapte la numar) din randuiala Tainei maslului, Dumnezeu este invocat ca „doctorul sufletelor si trupurilor noastre, a Carui mila este nemasurata…”, iar dupa fiecare rugaciune si invocare, credinciosii canta : „Stapane, Hristoase, Milostive, miluieste pe robul (robii) Tau”. Insasi cantarea il arata pe Mantuitorul Hristos ca „Vindecatorul si ajutatorul celor ce sunt in dureri”. De la Dumnezeu se cere : „tamaduire neputinciosului robului Sau… cel ce mult a gresit…”.
Insanatosirea bolnavului se cere prin rugaciune de la Dumnezeu, fiindca insusi Fiul Sau a luat trupul nostru. In calitatea sa de „templu al Sfantului Duh” (I Cor., 6, 19), trupul are capacitatea de a fi vindecat si curatit prin materia vazuta si sfintita, untdelemnul. Boala nu este numai un rezultat al pacatelor personale nemarturisite, ci si o urmare fireasca a ereditatii. Se stie ca din parinti viciosi se pot naste copii cu malformatii. „Pana la al saptelea neam voi pedepsi faradelegea” (Lev., 26, 31) ; „parintii mananca agurida si se strepezesc dintii copiilor” (Ier., 31, 29). Inainte de Taina sfantului maslu se cere bolnavului sa-si marturiseasca pacatele pentru iertare in Taina spovedaniei ca sa Se poata invrednici apoi si de Sfanta impartasanie. Sunt si cazuri cand si cei din jurul bolnavului trebuie sa-si marturiseasca pacatele in Taina spovedaniei ca sa fie impreuna rugatori cu cel in suferinta, pentru insanatosire. Sfantul maslu este o taina a participarii comune la ridicarea din patul suferintei, o comuniune de rugaciune pentru sufletul celui chinuit. Pentru aceasta, se invoca ajutorul Preasfintei Fecioare, al Sfintei Cruci, ajutorul sfintilor si ingerilor, al tuturor slujitorilor traitori in Hristos si in comuniune cu sfintii.
Taina maslului nu este izolata, ci precedata de slujbe speciale : la Sfinta Liturghie se scot particele pentru cei bolnavi, se savarsesc acatiste si paraclise pentru iertarea pacatelor si insanatosirea celor aflati pe patul suferintei.
Elementele constitutive si concrete ale acestei Taine: preotii savarsitori – ca cei ce poarta harul tamaduirii din preotia si slujirea Mantuitorului Hristos , primitorii ei, care sunt indeosebi cei bolnavi trupeste, dar si cei bolnavi sufleteste, sunt primiti cu bunavointa si tratati ca niste frati, fiindca poarta chipul lui Dumnezeu si ranile suferintei Mantuitorului. Materia sfintita este untdelemnul si faina (Marcu 7, 22-25) etc. Efectul imediat este intarirea credintei celui deznadajduit, prin cainta sincera si pocainta totala ; primirea harului intaritor si al iertarii, certitudinea indurarii Mantuitorului la Judecata particulara si obsteasca.
Aceasta Taina sfintii apostoli o savarsesc dupa invierea Domnului, indata dupa Cincizecime, ca Taina a Bisericii, potrivit cuvintelor Mantuitorului: „…in numele Meu veti scoate demonii… pe bolnavi mainile veti pune si se vor insanatosi…” (Marcu, 16, 17-18).
Despre practicarea acestei sfinte Taine ne vorbeste sfantul Iacov : „Daca este cineva bolnav, sa cheme pe preotii Bisericii si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in numele Domnului. Rugaciunea facuta cu credinta va izbavi pe cel bolnav si Domnul il va vindeca, iar daca a facut pacate ii vor fi iertate… Mare putere are rugaciunea celui fara de prihana…” (Iacov, 5, 14-16). Din cuvintele apostolului Iacov reiese ca maslul este o lucrare sfanta vazuta, care era cunoscuta si practicata de Biserica inainte de a scrie el epistola. Aceasta lucrare se savarsea „in numele Domnului”. Sfantul Iacov ne incredinteaza ca prin Taina maslului se impartaseste crestinului harul vindecator pentru bolile trupesti si sufletesti. Maslul este deci o lucrare vazuta, savarsita de preotii Bisericii, prin care se impartaseste harul nevazut.
Invatatura catolica
Biserica romano-catolica a socotit Taina maslului o ceremonie administrata celor aproape de moarte, numai pentru intarirea sufletului in momentele agoniei. De aici si denumirea de ungerea cea mai de pe urma, data acestei Taine. Dar practica aceasta, privind Taina sfantului maslu, este departe de practica apostolica, potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe. Sfantul Iacov vorbeste despre bolnavi in general si nu numai despre cei grav bolnavi, aratand ca maslul nu este savarsit in vederea sfarsitului apropiat, ci pentru vindecarea bolnavului : „Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va ridica” (Iacov, 5, 15), de aceea este nevoie de spovedanie si de Sfanta impartasanie : „Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54 si 58). Iar din punct de vedere psihologic, Taina sfantului maslu, administrandu-se numai celor greu bolnavi si stiindu-se ca ea este o pregatire pentru moarte, in loc sa linisteasca si sa intareasca, mai mult ii tulbura pe cei bolnavi.
Si in privinta savarsirii Tainei, Biserica Apuseana are alta practica, nu cea din traditia apostolica. Astfel, untdelemnul, care se foloseste ca materie a Tainei, se sfinteste de episcop, iar preotii numai il administreaza. Practica contravine cuvintelor sfantului Iacov care spune ca untdelemnul trebuie sfintit de preoti, cu prilejul savarsirii maslului, si nu mai inainte, de catre episcop ca la Confirmare. Invocarea harului Duhului Sfant pentru vindecarea celui bolnav este indicata de sfantul Iacov : preotii trebuie sa se roage pentru acela si sa-l unga cu untdelemn sfintit (Iacov 5, 14 si 15).
Dupa invatatura ortodoxa, prin Taina maslului se impartaseste harul care vindeca bolile trupesti si sufletesti si se iarta pacatele (Marturisirea ortodoxa I, 119) : „Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica si de va fi facut pacate se vor ierta lui” (Iacov 5, 15).
Invatatura protestanta
Protestantii resping Taina maslului, invocand unele texte biblice si interpretandu-le altfel decat invatatura de veacuri a Bisericii celei una. Astfel :
1) In Biblie, zic unii, nu se gaseste instituirea maslului de catre Hristos. Deci nu poate fi nici admisa ca Taina, nici practicata de preoti si nu are efecte asupra bolnavilor.
Aceasta afirmatie evita textele Vechiului Testament care o preinchipuie in diferite situatii. Instituirea a fost facuta de catre Mantuitorul (prin diferite vindecari), si apoi Taina a fost practicata de sfintii apostoli dupa Pogorarea Sfantului Duh.
Chiar inainte de Cincizecime, ucenicii, propovaduind in cetati, „scoteau multi demoni, ungeau pe bolnavi cu untdelemn si vindecau” (Marcu 6, 12-13). Dupa pogorarea Sfantului Duh practica era cunoscuta ca Taina : „…cei bolnavi sa cheme preotii Bisericii…” (Iacov, 5, 14-15). De asemenea, scrierile apostolice indica nenumaratele vindecari si ridicari de pe patul suferintei, cu ajutorul „ungerii minunate si rugaciunii curate”.
2) Maslul ar ii o practica aflata in toate religiile, si crestinii au preluat-o, dar nu poate fi o Taina.
Este adevarat, multe ceremonii se aseamana, fiindca toate au folosit omului, dar Taina maslului, asa cum am vazut, a fost prefigurata in Vechiul Testament, iar Mantuitorul „doctorul trupurilor si sufletelor noastre” a instituit-o ca un mijloc de insanatosire prin harul Sfantului Duh, prin „darul vindecarii” (I Cor., 12, 9).
3) Exista vindecari prin cuvant, spun altii, prin rugaciune, fara untdelemn, asa cum arata chiar Domnul (Marcu, 16, 18; Fapte, 18, 10), deci n-ar avea rost ceremonia maslului.
Intr-adevar Mantuitorul, ca Dumnezeu adevarat si om desavarsit, putea savarsi orice minune si vindecare fara elementele folosite de catre Biserica, „fiindca la Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Matei 19, 26). Insa si apostolii s-au folosit, in vindecari, de faina, untdelemn, de obiecte.
Untdelemnul ca si faina sunt si mijloace de savarsire a Tainei maslului, asa cum la botez se foloseste apa, la Euharistie painea si vinul etc, prin care lucreaza harul Sfantului Duh, la rugaciunea preotului si credinta celor bolnavi, sau a acelora care i-au adus la maslu. Asa cum slabanogul a fost purtat de prietenii sai si introdus prin acoperisul casei in fata Mantuitorului si vindecat (Marcu 2, 2-5), acelasi lucru se intampla si cu cei ce vin la slujba aceasta, primind vindecare sau mangaiere (Rom., 15, 1-7). Uneori si Mantuitorul a folosit diferite materii in cazul vindecarilor (Ioan 9, 6-8) si chiar anumite locuri (Luca 10, 34; Ioan 5, 2-6 etc).
4) Nu toti bolnavii se vindeca dupa slujba maslului, ceea ce ar dovedi ca nu este o Taina. Unii chiar mor, deci nu ar avea loc lucrarea Sf. Duh, ci in cel mai bun caz ar fi un simbol, sau o practica a preotilor.
Dar nici la spital nu se vindeca toti, desi tuturor li se administreaza aceleasi medicamente, poate aceeasi operatie, ingrijire si asistenta. Iar slujba sfantului maslu este pentru toti cei ce o doresc, insa efectul depinde de credinta bolnavului si de iertarea pacatelor lui de catre Dumnezeu, si intr-o masura si de credinta celor ce-l insotesc. In caz de necredinta si apostazie, nu se poate vorbi de mantuire : „…nu a putut sa faca nici o minune… si se mira de necredinta lor…” (Marcu 6, 5-6).
In concluzie, maslul este o lucrare a lui Hristos in biserica, adica o Taina, din cele sapte Taine instituite de El, prin care ni se impartaseste harul Duhului Sfant pentru vindecarea de boli trupesti si sufletesti si intarirea sufletului in fata incercarilor omului pe pamant.
Surse: parohiamacin4.org; http://www.crestinortodox.ro.
