Sărbătoare! Icoana făcătoare de minuni mari de la Ghighiu! 60 de ani de când e la noi! Vindecă boli incurabile, salvează de la moarte şi împlineşte dorinţe arzătoare!
Mănăstirea Ghighiu | 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca
S-au împlinit duminică 60 ani de la aducerea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului Siriaca la Mănăstirea Ghighiu. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În timpul slujbei, ierarhul a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.
Mai departe, Părintele Episcop a rostit un cuvânt în care a vorbit despre Duminica Ortodoxiei, ‘pe care noi o considerăm o sărbătoare şi o victorie a Ortodoxiei în veacul al IX-lea’. Aceasta ‘este bucuria şi nădejdea celor care iubesc Biserica, a celor care Îl slujesc pe Mântuitorul Hristos şi Îl caută’.
Referindu-se la Icoana Maicii Domnului Siriaca, ce veghează timp de şase decenii în biserica aşezământului monahal, PS Timotei a explicat că ‘maicile din mănăstire, împreună cu un grup de credincioşi care vin permanent să aducă rugăciunile lor înaintea acestei sfinte icoane, au strâns numeroase mărturii ale minunilor pe care cinstita icoană a Maicii Domnului le-a săvârşit în acest timp’.
Printre minunile săvârşite se numără ‘foarte mulţi oameni bolnavi vindecaţi’. De asemenea, ‘foarte multe femei care nu au putut avea copii’ şi s-au rugat la Icoana Maicii Domnului ‘au primit de la Dumnezeu acest dar’.
‘Înălţăm şi noi smerită rugăciune pentru a ne ocroti şi a duce rugăciunile noastre înaintea Milostivului Dumnezeu, pentru a ajuta mănăstirea în care se află şi credincioşii pelerini care vin aici cu această dorinţă de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciunile către Preacurata Sa Maică’, s-a rugat Preasfinţia Sa.
Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 15 februarie, a luat hotărârea ca din 2019 Calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie îmbogățit cu o nouă sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.
Icoana Maicii Domnului – Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient.
Mănăstirea Ghighiu se află la o distanţă de aproximativ 5 km de oraşul Ploieşti şi este una dintre puţinele vetre monahale care au ca hram Izvorul Tămăduirii.
***
Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Ghighiu – Siriaca
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, renumita ca icoana facatoare de minuni, este o culme a artei sacre siriene, venita din partile crestinilor sirieni, in secolul al XVI-lea. Icoana a ajuns in Romania in anul 1958, ea fiind adusa de catre episcopul Vasilios Samaha si oferita Patriarhului Justinian Marina, in urma unui vis in care Maica Domnului i-a cerut sa ii duca icoana in acest loc. Icoana a fost adusa din Siria si depusa in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.
Se spune ca Maica Domnului i-a cerut Preafericitului Patriarh, in vis, sa ii duca icoana siriaca la Manastirea Ghighiu. Parintii au hotarat ca icoana sa fie dusa la Manastirea Ghighiu, unde a inceput sa faca minuni.
Sfanta icoana a fost adusa la Manastirea Ghighiu in data de 25 februarie 1958, de o delegatie condusa de catre vrednicul de pomenire Parinte Patriarh Teoctist, pe atunci episcop vicar patriarhal.
Manastirea Ghighiu – icoana cu Maica Domnului Siriaca
Asezand icoana in biserica mare, brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit in plans. Cu lacrimile siroind pe obraz, a cazut in fata icoanei si a inceput sa-si ceara iertare Maicii Domnului ca a luat-o de la locul ei, ca necredinta oamenilor a alungat-o din Siria.
Icoana a sporit faima manastirii, fiind inca o marturie despre indurarea lui Dumnezeu si demonstrand inca o data ca in acest loc „si-a facut biserica pentru a locui intr-insa”. La icoana, dupa o straveche moda athonita, se insiruie puzderie de lantisoare aurite – in semn de multumire si recunostinta pentru toate minunile savarsite prin mila si rugaciunile si mijlocirea Maicii Domnului la Fiul ei si Dumnezeu nostru.
Icoana este zugravita pe lemn de santal. Icoana isi pastreaza numele de „Siriaca” datorita provenientei sale, ea fiind renumita mai ales pentru ajutor in nastere de prunci si tamaduirea unor boli.
In anul 2008, cu ocazia implinirii a 50 de ani de prezenta a icoanei Maicii Domnului Siriaca in biserica Manastirii Ghighiu, dupa Sfanta Liturghie, Preasfintirul Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, spunea:
„Unul dintre cele mai de pret odoare pe care le are manastirea aceasta si Arhiepiscopia Bucurestilor este icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita Siriaca. Se implinesc 50 de ani de cand aceasta sfanta icoana a fost adusa la Manastirea Ghighiu de catre episcopul vicar al Patriarhiei de Antiohia, PS Vasile Samaha, impreuna cu episcopul vicar de Bucuresti de atunci, PS Teoctist Botosaneanul, viitorul patriarh al Romaniei. In mai multe randuri s-a aratat Maica Domnului, in vis, episcopului vicar al Patriarhiei de Antiohia indemnandu-l sa duca aceasta icoana in Romania si sa o aseze in aceasta manastire. In ziua de 25 februarie 1958 a fost adusa icoana la Manastirea Ghighiu, unde a fost asezata cu mare cinste in Biserica Sfantul Lazar, in cimitir, iar in anul 1992, icoana a fost adusa in biserica mare.”
***
Cum i-a fost salvat de la moarte copilul lui Ninel Toma din Ploieşti
Aşa l-am cunoscut, îngenuncheat şi cu ochii în lacrimi. Încă tânăr, abia trecut de 40 de ani, Ninel Toma stătea ghemuit în faţa icoanei şi plângea cu suspine. Într-un târziu, când s-a ridicat, un zâmbet îi strălucea discret pe buze. Din durerea lui de altă dată nu-i mai rămăsese decât o cută adâncă pe mijlocul frunţii şi părul albit într-o singură noapte. La început, când l-am întrebat ce i se întâmplase, de ce plângea, a refuzat să vorbească. Apoi, privind din nou la icoană, s-a răzgândit, grăbindu-se să adauge că toată mărturia lui e dată doar spre mărirea Maicii Domnului şi spre întărirea celor aflaţi în disperare şi nevoi.
Tulburătoarea lui poveste începe cu ani în urmă, pe timpul comuniştilor, când, în ciuda vremurilor grele, Ninel Toma era deja un om aranjat. Avea casă la curte, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf profesionist, câştiga destui bani ca să trăiască liniştit şi fără probleme. Peste toate, socrul său, marinar de cursă lungă, îi răsfăţa familia cu toate bunătăţile pământului, ajutându-l financiar ori de câte ori era nevoie. „Trăiam fără nici o grijă, îşi aminteşte Ninel Toma. Nimic, dar absolut nimic nu anunţa ce urma să se întâmple. În ziua aceea, stăteam cuminte cu soţia în grădină, când, deodată, am auzit o bufnitură cumplită, care m-a scrijelit parcă pe creier. Când m-am dus să văd ce se întâmplase, am înlemnit. Adormit într-un hamac, Dănuţ, copilul meu de 6 ani, căzuse izbindu-se cu capul de ciment. A fost ceva cumplit, era plin de sânge, capul îi crăpase ca un pepene şi chiar dacă mai respira încă, Dănuţ îşi pierduse cunoştinţa, era inert, era o legumă, nu mai avea memorie, nu mai recunoştea pe nimeni. Când l-am dus la Urgenţe, doctorul a ridicat din umeri şi, arătându-mi radiografiile în care se vedea o fisură prelungă de un centimetru, mi-a zis fără nici un ocol: „Numai Dumnezeu ţi-l poate salva! Oricum, chiar dacă trăieşte, va fi un handicapat toată viaţa”. Pe vremea aceea nu ştiam prea multe despre biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în maşină, am demarat şi, fără să ştiu unde merg, m-am trezit în faţa Mănăstirii Ghighiu. Atunci mi-am adus aminte că mai fusesem o dată la mănăstire, ocazie cu care mi s-a întâmplat ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia (ghidul mănăstirii) m-a rugat să pozez şi Icoana Preasfintei Fecioare. Chiar dacă maica m-a avertizat: „Ai grijă, cei necredincioşi nu o pot fotografia”, eu mi-am văzut de meserie cum ştiam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieşit perfect, dar chipul Maicii Domnului nu era nicăieri. Am mai încercat o dată. Am consumat două filme (72 de imagini) din toate unghiurile posibile, dar rezultatul a fost acelaşi. Abia a treia oară, când maica mi-a zis: „Fă ce fac eu”, şi a început să meargă în genunchi din pridvorul bisericii până la icoană, abia atunci am reuşit să-i redau chipul Maicii Domnului pe peliculă. Cu tulburarea acestei amintiri, am intrat în biserică şi, ajuns în dreptul icoanei, am simţit că în sufletul meu se produce un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără ruşine. Din ochi ţâşneau lacrimile, iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât până şi părintele a întrerupt slujba şi, ieşind din altar, a întrebat speriat: „Ce-i aici ? Cine a murit?”. Impresionate cu totul, măicuţele au făcut cerc în jurul meu şi aşezându-se în genunchi, potopite şi ele de lacrimi, au început să se roage într-un singur glas, cerând milostivirea Maicii Domnului şi vindecarea copilului, care se zbătea între viaţă şi moarte la spital, urlând de durere la cea mai mică atingere. Vă mărturisesc că în acea clipă, în faţa icoanei, am simţit că minunea începe să lucreze. Brusc, nişte palme uriaşe s-au aşezat asupra mea, iar din toate părţile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că mi se vor lichefia şi părul, şi hainele. Apoi, la fel de inexplicabil, mâinile s-au ridicat şi am simţit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viaţa, mângâiere însoţită de o voce caldă, învăluitoare: „Du-te acasă, omule… Copilul tău se va face bine”. M-am ridicat şi am privit în jur. Nu era nimeni, doar maicile care se rugau la câţiva metri distanţă în genunchi, cu mâinile împreunate. Glasul şi rostirea erau doar pentru mine, învăluindu-mă într-o linişte de necuprins. Senin şi luminat la faţă, ca şi cum nimic nu i s-ar fi întâmplat copilului, mi-am luat soţia de mână şi am mers direct la spital, spunându-i: Aurelia, Dănuţ al nostru va fi bine – fără să ştiu că minunea se săvârşise deja, că Dănuţ al nostru ne aştepta însănătoşit să-l luăm acasă. Se dăduse jos din pat, alerga prin salon, cerea de mâncare, se juca vesel cu asistentele. Nimeni nu ştia ce anume se petrecuse – nici medicii de salon, nici specialiştii în neurologie, care l-au consultat imediat cu mare uimire. Dănuţ se vindecase de la sine, fără medicaţie, fără nici o intervenţie chirurgicală. Când l-am dus pe copil la Bucureşti, pentru un consult mai aprofundat, la tomografie rezultatul a ieşit perfect. Fisura prelungă din craniu dispăruse, ca şi cum n-ar fi fost vreodată. Aşa, m-am întors acasă cu copilul sănătos, bucurându-mă şi strângându-l în braţe ca un nebun. În acelaşi timp, am căzut uşor pe gânduri şi mi-am amintit că, atunci când am dus băiatul la spital, în salon mai era o femeie uşor lovită la cap, ce se internase pentru nişte analize simple, de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce completam hârtiile de externare a copilului, rudele femeii tocmai îi ţineau lumânarea. Cu o leziune minoră la cap, femeia murise, în timp ce copilul meu, considerat de doctori irecuperabil şi fără şansă, trăia.”
Surse: CrestinOrtodox.ro; Basilica.ro; ZiarulLumina.ro.
