Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne conducă, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorințele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.
Dumnezeu adesea îngăduie să se facă ceea ce este spre folosul celor mulți. Nu face niciodată un bine singur, ci trei-patru la un loc. Și niciodată nu îngăduie să se facă un rău dacă nu ies din el multe lucruri bune.
Toate le valorifică spre folosul nostru, și pe cele strâmbe și pe cele primejdioase. Binele este amestecat cu răul. Ar fi fost bine să fie separate, dar intră interesele personale și se amestecă. Însă Dumnezeu și acest lucru încurcat îl valorifică.
De aceea trebuie să credem că Dumnezeu îngăduie să se facă numai lucrul acela din care poate ieși un bine, pentru că iubește făptura Sa.
Poate, de pildă, să îngăduie o ispită mică pentru ca să ne apere de una mai mare.
***
Rolul ispitelor în mântuire
Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui.
– Oamenii se pot mântui fără ispite de la diavoli? Este absolut necesară prezenţa şi ispitirea de la diavoli pentru mântuirea oamenilor?
– Oamenii au fost ispitiţi chiar în rai şi înşelaţi de diavolul (Facere 3, 1). De atunci firea noastră cea stricată, care a căzut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitită de diavolul spre încercarea credinţei celor înşelaţi (I Petru 1, 6-7; Iov 7,18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului însă i s-a dat putere de a se împotrivi ispitelor diavoleşti (Efeseni 6, 11; Iacob 4, 7) şi de a le învinge (I Corinteni 10, 13).
Dumnezeu l-a făcut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. De va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui (Sirah 15, 14; Ieremia 21, 8; Psalm 5, 12). De va întrebuinţa omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toată fapta bună, primeşte de la El cunună şi mântuirea sufletului său, după cuvântul psalmistului: „Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalm 33, 21). Iar de va folosi omul rău libertatea sa spre lucrarea păcatelor, va auzi de la Dumnezeu înfricoşatele cuvinte: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este gătit diavolilor şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Iată deci cât de mare rol au ispitele în viaţa creştinilor. Că fără ispite şi fără luptă cu diavolul, cu păcatul, nu ne putem mântui, că nu avem pentru ce primi cunună şi odihnă veşnică în Împărăţia cerurilor.
Surse: Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – Trezire duhovnicească; Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei.