Puține rugăciuni sunt atât de des rostite în Biserica Ortodoxă precum „Cuvine-se cu adevărat”. O auzim la Sfânta Liturghie, la Utrenie, la Pavecerniță, la sfârșitul rânduielilor de chilie, iar credincioșii o știu pe de rost din copilărie. Tradiția athonită leagă această rugăciune de o minune petrecută într-o chilie de lângă Careia, în Sfântul Munte, și de o icoană a Maicii Domnului care poartă până astăzi numele imnului: „Axion Estin”, adică „Cuvine-se cu adevărat”.
Rugăciunea și locul ei în slujbele Bisericii
Textul rugăciunii, așa cum îl rostim în limba română, este acesta:
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”
Se observă lesne că rugăciunea este alcătuită din două părți. Cea de-a doua, „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii…”, este mult mai veche și este păstrată în Biserică de la Sfântul Cosma Melodul, făcătorul de cântări. Ea încheie, ca refren, cântarea a noua a canoanelor din slujba Utreniei — acea cântare închinată Maicii Domnului. Partea întâi, „Cuvine-se cu adevărat să te fericim…”, este adaosul primit, potrivit tradiției athonite, printr-o descoperire îngerească.
În practica liturgică, rugăciunea are un loc bine statornicit. La Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur ea se cântă după sfințirea Darurilor, ca axion, adică imn de laudă adus Născătoarei de Dumnezeu, fiind înlocuită la praznicele împărătești cu irmoasele proprii fiecărei sărbători. O regăsim la sfârșitul multor rânduieli de rugăciune, ca o pecete de smerenie și de încredințare a rugăciunii noastre în mâinile Maicii Domnului. Pentru monahi, ea este parte din pravila zilnică; pentru mireni, este poate cea dintâi rugăciune închinată Preacuratei pe care o învață.
Minunea din chilia de lângă Careia
Tradiția Sfântului Munte așază această descoperire în anul 980. Într-o chilie aflată în apropierea Careiei, centrul administrativ al Athosului, viețuiau un bătrân duhovnic și ucenicul său. Într-o seară, bătrânul a plecat la o priveghere în Biserica Protaton, iar ucenicul a rămas singur, ținându-și rânduiala de rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului din chilie. El se ruga rostind cuvintele știute: „Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.”
În acel ceas a bătut la ușă un călugăr pelerin. Ucenicul l-a poftit înăuntru, după rânduiala ospitalității monahale, și au început împreună să săvârșească slujba Utreniei. Când au ajuns la cântarea a noua a canoanelor, ucenicul a cântat, simplu, „Ceea ce ești mai cinstită”, așa cum primise din tradiția Sfântului Cosma Melodul. Străinul însă a cântat altfel: mai întâi a rostit cuvintele „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”, iar apoi a adăugat rugăciunea pe care ucenicul o știa deja, „Ceea ce ești mai cinstită”.
Ucenicului i-a plăcut foarte mult acest adaos și l-a rugat pe călugăr să i-l scrie, ca să-l poată învăța și el. Călugărul i-a cerut cerneală și hârtie, spre a așterne imnul în scris. Dar ucenicul i-a răspuns că nu are nici cerneală, nici hârtie. Atunci străinul i-a zis: „Adu-mi o lespede.” Ucenicul i-a adus o țiglă de piatră, dintre cele folosite la acoperișuri. Călugărul a luat lespedea și a scris pe ea cu degetul, întreagă, rugăciunea — piatra primind slova ca și cum ar fi fost ceară moale.
În acea clipă ucenicul a înțeles că cel dinaintea lui nu era om, ci înger: Sfântul Arhanghel Gavriil, același care adusese Preacuratei Fecioare vestirea cea bună. Îndată, îngerul s-a făcut nevăzut.
Părinții athoniți, aflând cele petrecute, au luat lespedea de piatră scrisă cu degetul îngerului și au mers cu ea la împărat și la patriarh, spre mărturie. Piatra aceasta se păstrează până în zilele noastre. Iar icoana Maicii Domnului dinaintea căreia se rugase călugărul a fost mutată din chilie în Biserica Protaton din Careia.
Icoana „Axion Estin” astăzi
Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” se află în Biserica Protaton din Careia, legată totodată de Chilia „Adormirea Maicii Domnului”, așezată lângă Schitul „Sfântul Andrei”. Până spre sfârșitul secolului al X-lea, icoana se afla în chilia unde s-a petrecut minunea — chilie care astăzi poartă chiar numele „Axion Estin”.
Icoana este prețuită nu numai pentru lucrarea ei duhovnicească deosebită, ci mai ales pentru descoperirea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat”, care s-a răspândit de aici în toată Biserica Ortodoxă.
La început, icoana era adusă în Biserica Protaton doar de cinci ori pe an: la Nașterea Domnului, la Sfintele Paști, în Duminica Sfinților Părinți de pe Muntele Athos, la Adormirea Maicii Domnului și în ziua de 11 iunie, când se face prăznuirea minunii icoanei.
În ziua de luni din Săptămâna Luminată se face procesiune în Careia cu icoana Maicii Domnului „Axion Estin”. Iar ziua în care se face pomenirea minunatei descoperiri a Arhanghelului Gavriil este 11 iunie, când în Sfântul Munte are loc o priveghere măreață și deosebită.
Așadar, cinstirea icoanei se împletește firesc cu praznicul Adormirii Maicii Domnului, sărbătorit de Biserica Ortodoxă la 15 august — ziua în care Preacurata este slăvită ca cea mutată de la moarte la viață, spre Fiul și Dumnezeul ei.
„Cuvine-se cu adevărat” în cântarea bisericească
Imnul „Cuvine-se cu adevărat” a fost pus pe note de-a lungul veacurilor de numeroși compozitori bizantini, ale căror partituri se păstrează în manuscrisele grecești din bibliotecile marilor mănăstiri athonite. La noi, dascălii de muzică psaltică — Petre Efesiu, ieromonahul Macarie, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu și alții — au tradus, adaptat și compus variante românești ale acestui axion.
În spațiul transilvănean, o variantă cunoscută este cea cuprinsă în culegerea „Cântările bisericești după melodiile celor opt glasuri”, publicată în 1890 de Dimitrie Cunțan, profesor la Seminarul Teologic din Sibiu. Axionul așezat de el pe glasul al VIII-lea are o linie melodică duioasă și caldă, potrivită cu duhul rugăciunii. Se cuvine însă osteneala de a păstra cu fidelitate notația transmisă, spre a nu se denatura, prin practica orală, frumusețea și valoarea partiturii.
Ce ne învață această minune
Minunea din chilia de lângă Careia ne învață, mai întâi, că rugăciunea Bisericii nu este o simplă alcătuire omenească. Cerul însuși a voit să adauge un cuvânt la lauda adusă Născătoarei de Dumnezeu — semn că cinstirea Maicii Domnului nu este o invenție a evlaviei populare, ci este împreună-glăsuire a oamenilor cu îngerii.
Ne învață, apoi, prețul primirii străinului. Ucenicul a deschis ușa unui călugăr necunoscut și a primit în chilia sa pe Arhanghelul Gavriil. Fiecare om care ne bate la ușă poate fi purtător al unei binecuvântări pe care nu o bănuim.
Ne învață și smerenia stăruinței: ucenicul se ruga singur, în lipsa bătrânului său, fără martori și fără laude. Tocmai acolo, în ascunsul chiliei, s-a arătat cerul. Dumnezeu nu caută mulțimea privitorilor, ci inima care stăruie.
Și ne mai învață ceva: că nu ne trebuie neapărat cerneală și hârtie pentru ca rugăciunea să fie scrisă. Îngerul a scris pe piatră cu degetul. Tot astfel, cuvintele rugăciunii se cer scrise în inima noastră, care de multe ori este tare ca piatra, dar pe care harul o poate înmuia. Când rostim „Cuvine-se cu adevărat”, să ne aducem aminte că spunem un cuvânt primit din cer și să-l rostim cu luare-aminte, nu în grabă.
Surse
Basilica.ro — Agenția de știri a Patriarhiei Române (articolul-sursă privind imnul Maicii Domnului „Axion Estin”); Ziarul Lumina (ziarullumina.ro) — Adrian Dobreanu, „Imnul Maicii Domnului «Axion Estin»”, 26 martie 2012.