Există mărturii pe care nu le poți citi fără să te oprești. Nu pentru că ar fi spectaculoase, ci pentru că sunt adevărate. Rândurile de mai jos aparțin unei femei care a trecut prin avort și care a avut curajul să spună, cu propriile cuvinte, ce a simțit în ziua aceea. Le redăm nu pentru a osândi pe cineva, ci pentru ca durerea ei să fie măcar de folos altora.
„Eram deja goală, deja moartă”
Femeia povestește că era prăbușită încă dinainte. A mers la o clinică particulară care nu efectua chiuretaje în zilele de sărbătoare, așa că a fost programată pentru 2 februarie, într-o marți — luni fiind sărbătoare. „M-am trezit amorțită și sfârșită în dimineața aceea, nu mai simțeam nimic, nici durere nici tristețe… eram deja goală, deja moartă.”
Ningea. A mers o parte din drum pe jos, prin zăpadă. Și, în tot acest timp, își simțea copilul viu: avea grețuri, îi era foame, poftea. „El trăia și simțeam asta… și mă gândeam cum în câteva ore nu o să mai simt nimic din asta.” Cu cât se apropia de clinică, cu atât îi era mai rău. Prietenul care o însoțea o ducea de braț, o privea din când în când și nu spunea nimic, dar era trist și îngrijorat. „Ca pe un condamnat la moarte”, scrie ea.
În sala de așteptare erau câteva femei, toate mai tinere. Una dintre ele era la primul copil; medicii îi spuseseră că nu va putea avea copii niciodată, iar acum era însărcinată. Spunea: „încă sunt la facultate și nu îl vreau, vreau să mă realizez profesional… nu o să-mi distrug viața pentru un copil”. A intrat prima. Când a fost adusă înapoi, striga și plângea: „Copilașul meeeeeeu! Primul meu copilaș. Ce-am făcut, Doamne???? Mi-am omorât copilașul meu… Doamne, n-am să mai fac asta niciodată.” În sală s-a făcut tăcere. Până și medicul era trist și încerca să o consoleze. A plecat sprijinită de brațul prietenului ei — nu mai era, spune mărturia, persoana trufașă care venise.
„Atunci lasă-ți copilul, doamnă!”
I-a venit rândul. A intrat în ceea ce ea numește „camera morții”, evitând să privească instrumentele. Medicul, după ce a consultat-o, i-a spus: „Ar trebui să nu mai faceți avorturi, pentru că aveți ceva probleme în urma lor.” Ea a izbucnit în plâns: „Nu spuneți asta, doctore, pentru că eu îmi doresc acest copil”. Iar medicul i-a răspuns simplu: „Atunci lasă-ți copilul, doamnă!”. Ea s-a scuzat spunând că nu are o situație stabilă. Medicul a lăsat capul în jos, nu înainte de a-i arunca o privire pe care mărturisitoarea spune că nu o va uita niciodată.
„Mă simțeam ca un animal dus la tăiere”, scrie ea. Mai avea timp să ia decizia cea bună, dar nu mai putea lua niciuna. Își dorea, atunci, să moară în timpul intervenției. A văzut pereții albi ai cabinetului, „albi și triști”, a simțit miros de moarte, a închis ochii și a simțit doar înțepătura acului.
Durerea de după: „ceva ce mă strivea”
Când și-a revenit, în pat, a simțit o durere fizică copleșitoare în tot corpul: „Nu era durerea după avort, ci altceva, ceva ce mă strivea, îmi tăia respirația.” A chemat medicul, care i-a spus că nu are de ce să simtă asta. Nu l-a recunoscut nici pe cel care o însoțise. Nu credea încă ce se întâmplase, până când a văzut sânge — „și atunci am știut că s-a terminat”. Nu a putut pleca din clinică timp de patru ore. Celelalte femei plecaseră pe picioarele lor; ea nu putea sta în picioare.
Acasă, sora ei a întâmpinat-o cu ochii triști. „Totul era cenușiu și nimeni nu vorbea, ca și cum crima nu se înfăptuise sau ca și cum tot ce se întâmplase era ceva normal.” În locul grijii de mai înainte — ce va face cu copilul dacă îl va naște — au venit durerea, disperarea și dorința de a muri, „mult mai cumplite decât prima”. Iar la final, o frază care rezumă tot: „Atunci, în ziua aceea, moartea avea chipul meu… chipul unei criminale.”
Ce spune Biserica: „lepădare de prunci”, păcat greu — dar nu fără iertare
Biserica Ortodoxă numește avortul „lepădare de prunci” și îl socotește pruncucidere, pentru că viața omului începe din clipa zămislirii, iar pruncul din pântece este deja o persoană purtătoare a chipului lui Dumnezeu. De aceea, avortul este un păcat greu, care apasă asupra mamei, dar și asupra tatălui care îl cere sau îl îngăduie, ca și asupra celor care o împing pe femeie spre această hotărâre.
Și totuși — și acesta este cuvântul cel mai important — nu există păcat pe care pocăința sinceră să nu-l poată tămădui. Hristos nu a venit pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. Nicio femeie nu trebuie să rămână prizoniera gândului că „pentru mine nu mai e nădejde”. Acest gând nu vine de la Dumnezeu.
Rănile care rămân
Mărturia arată limpede ce urmează: golul sufletesc, sentimentul de moarte lăuntrică, dorința de a muri, tăcerea grea din familie, negarea colectivă („toți negam că s-ar fi întâmplat ceva”). La acestea se adaugă, adesea, urmări trupești — chiar medicul din mărturie o avertizase că are „ceva probleme” în urma avorturilor anterioare. Rana nu se închide de la sine și nu se vindecă prin uitare forțată sau prin justificări.
Calea vindecării
Vindecarea începe la Sfânta Taină a Spovedaniei. Acolo, în fața duhovnicului, păcatul mărturisit cu durere de inimă este iertat, iar canonul primit nu este o pedeapsă, ci un leac care ajută sufletul să se ridice. Urmează rugăciunea stăruitoare, participarea la Sfânta Liturghie, împărtășirea cu vrednicie, la rânduiala pe care o hotărăște duhovnicul.
Mama poate să se roage pentru pruncul ei, încredințându-l milostivirii lui Dumnezeu, Care singur știe rânduiala fiecărui suflet. Milostenia făcută în numele pruncului, ajutorul dat femeilor însărcinate aflate în greutate, sprijinul pentru copiii nevoiași — toate acestea preschimbă durerea în roadă bună și dau sufletului liniște.
Dacă citești acum aceste rânduri și te afli tocmai în pragul unei asemenea hotărâri: te rugăm, oprește-te. Caută ajutor — la preot, la o familie creștină, la o asociație care sprijină mamele. Greutățile trec; pruncul, o dată pierdut, nu se mai întoarce. Iar dacă porți deja această rană, nu rămâne singură cu ea: mergi la spovedanie. Dumnezeu nu Se scârbește de nimeni care vine la El plângând. Chipul morții poate fi șters de chipul învierii.
Surse
Mărturie publicată de stiripentruviata.ro. Pentru învățătura Bisericii Ortodoxe despre avort și despre pocăință: Basilica.ro și Ziarul Lumina (ziarullumina.ro).