Decizia care a schimbat cursul unei vieți
Cu 17 ani în urmă, Paula se afla în fața unei alegeri care i-ar marca întreaga existență. Era recent căsătorită, doar la starea civilă, fără binecuvântarea Sfintei Taine a Nunții. Situația financiară era precară, planurile erau altele, iar frica de a-și schimba viața a îngenuncheat-o. „Am mers împreună cu soțul la medic pentru a avorta. La un moment dat el ar fi dorit să plecăm, văzând femeile cum ies din sala de operație, însă era prea târziu”, mărturiseşte ea. După intervenție, medicul i-a mai administrat o injecție pentru a preveni o posibilă sarcină imediat următoare.
Frica de a accepta schimbarea, presiunea materială și lipsirea de legătura cu Dumnezeu—aceștia sunt factorii care determină adesea o femeie să creadă că avortul este singura ieșire. Ceea ce nu se conștientizează în acel moment este că această „soluție” nu va rezolva problemele existente, ci va adăuga suferință și angoasă mult mai profunde sufletului.
Când vinovăția invadează sufletul
Traumatizarea care a urmat a fost profundă și cu manifestări neobișnuite. Orice zgomot era prea puternic, „părea că-i sparge timpanele”. Și mai ciudată era frica de cabluri—o frică care nu era irațională, ci înrădăcinată în trauma copilăriei: tatăl ei se spânzurase când era mică. Vinovăția și remușcarea au deschis ușa demonilor care o chinuiau pe Paula zilnic.
Avortul a lăsat semne adânci și consecințe dureroase pe toată durata vieții. Pentru Paula, urmările nu au fost doar sufletești. Într-adevăr, o foarte mică parte din femeile care trec prin avort pot continua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Efectele asupra corpului sunt reale și desperate: probleme de fertilitate devin obișnuite, iar nădejdea de a mai deveni mamă se stinge
Patru vieți pierdute: o calvarie care durează opt ani
La patru ani după refuzarea darului maternității, Paula a rămas din nou însărcinată. Era ceea ce dorește orice mamă care și-a pierdut copilul prin avort. Dar visul s-a sfărâmat la trei luni și jumătate de sarcină. Apoi au urmat alte două pierderi—la patru luni și jumătate, și la cinci luni și jumătate. „Atunci am fost la un pas de a înnebuni. Nu aveam nici măcar bani pentru a consulta un medic,” mărturiseşte Paula. Opt ani de așteptare, de speranță și întuneric, de chinuri fizice și spirituale.
Biserica Ortodoxă ne învață că avortul este lepădarea de prunci—un păcat grav care nu rămâne fără consecințe nici trupești, nici sufletești. Vinovăția și auto-învinovățirea sunt companii neiertate pentru femeile care au trecut prin aceasta.
Drumul către vindecarea sufletului: spovedania și rugăciunea
Schimbarea a venit în momentul în care mama Paulei a îndemnat-o să se apropie de Biserică. Devastată după ultima pierdere de sarcină, Paula a început să frecventeze sfânta biserică și, la sfatul preotului duhovnic, să se spovedească în fiecare post. A dobândit o nouă armă spirituală: acatistul Sfântului Stelian, pe care îl citea cât de des putea. Și-a început și un tratament medical, pentru a-și întări trupul înainte de o posibilă nouă sarcină.
După mai puțin de un an, Paula a rămas din nou însărcinată. Se întâmpla chiar după postul Adormirii Maicii Domnului. Imediat ce o femeie din sat i-a spus din suflet: „Să-ți dea Dumnezeu tot ce-ți dorești mai mult!”, a aflat cu emoție că poartă din nou viață în pântece. Rugăciunea nesistemazei și pocăința ei au fost ascultate de Preasfintul.
Nașterea unei nădejdi: Constantin Stelian
Sarcina care a urmat a fost grea. Paula a stat mai mult la pat, sub tratament constant, citind zilnic acatistul Sfântului Stelian pentru apărare și binecuvântare. Toate forțele—trupești și spirituale—au fost concentrate pe salvarea acestei sarcini. Rezultatul: un băieț sănătos, născut înainte de hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Copilul a primit numele Constantin Stelian, în cinstea celui care a îndumnezeind în mod puternic la vindecarea sufletului mamei sale. Acum, mult doritul copil are opt ani și este în clasa a doua.
Îndemn către vindecarea și iertarea
Legătura directă între avortul de acum 17 ani și pierderile ulterioare de sarcini nu poate fi demonstrată medical cu siguranță absolută. Dar nici trauma nu poate fi contestată, și nici vinovăția și auto-învinovățirea nu pot fi evitate. Ce putem ști cu certitudine este că singurul refugiu pentru femeile care suferă din cauza avortului se află în Biserică—prin Sfânta Taină a Spovedaniei, prin rugăciune sinceră, prin canonul și pocăința.
Cu sute de avorturi făcute zilnic în România, milioane de suflete sunt marcate de această tragedie. Dacă fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o femeie care a trecut prin aceasta, atunci datoria noastră este clară: trebuie să salvăm viețile care pot fi salvate, dar și să oferim compasiune și ajutor acelora care suferă deja. Multe femei poartă în tăcere și în rușine o suferință pe care nu o înțeleg, neavând curajul să ceară ajutor din teamă de judecată. Ele trebuie să știe că Dumnezeu iartă totul celui care se căiește cu sinceritate.
Pentru orice femeie care se gândește la avort: viața pe care o purtați este un dar sfânt, și niciun preț material nu poate compara cu binecuvântarea de a fi mamă. Pentru acelea care au făcut deja acest pas: ușa Bisericii este deschisă, iar duhovnicii sunt gata să vă ascultă, să vă primească și să vă conducă către vindecarea sufletului prin Sfânta Taină a Spovedaniei și prin Sfânta Împărtășanie.
Surse
Mărturie transmisă de presa bisericească. Învățătura Bisericii Ortodoxe privind avortul, căința și iertarea se regăsește în Sfintele Canoane și în scrierile Părinților Bisericii, precum și în materialele cateheze publicate de către instituții bisericești autorizate.