Viața și domnia unei împărătese sfinte
Sfânta Împărăteasă Pulheria s-a născut într-o familie de stăpânitori, fiică a împăratului Arcadie. La moartea tatălui său, fratele ei Teodosie era încă copil, având doar opt ani. Pulheria, fiind mai mare cu cinci ani decât acesta, a fost investită cu responsabilități deosebite în conducerea acestei perioade dificile a Imperiului Bizantin. Dumnezeu, prin favoarea Sa, a înzestrat-o cu o înțelepciune care depășea cu mult anii ei, iar aceasta a devenit un dar prețios pentru întreaga împărăție.
La vârsta de șaisprezece ani, Pulheria a preluat puterea cu o luciditate și o maturitate care au uimit pe toți. Nu cu gândirea unei femeiri obișnuite a condus, ci cu judecata unui bărbat înțelept. Poporul și marii demnitari se mirau de cunoștințele și de capacitatea sa de a rezolva problemele Statului. Această dăruire ieșea din ordinul obișnuit, fiind fructul vieții sale cuvioase și al dragostei sale neclintite față de Dumnezeu.
Vocea unei fecioare consacrate
Pulheria, gândind la binele păcii în imperiu și la pericolul pe care îl reprezentau eresiile, a luat o hotărâre care a marcat întreaga ei existență. Refuzând să se mărite, și-a făgăduit pe sine ca mireasă lui Dumnezeu, în vederea unei vieți întregi petrecute în puritate și devoțiune. Pentru a marca această legământ sfânt, a ridicat în cea mai sfântă catedrală din Constantinopol un tron minunat, lucrat din aur și pietre prețioase, semn al consacrării sale Celui Preaînalt.
Surori sale, Arcadia și Marina, au urmărit exemplul ei. Și ele au făgăduit puritatea și s-au retras din viață publică, trăind alături de Pulheria în post și rugăciune. Ele o ascultau nu doar ca pe o soră mai mare, ci ca pe o mamă și ca pe o împărăteasă. Pulheria, la rândul ei, a îngrijit de fratele ei Teodosie ca o mamă grijulie. L-a învățat grație și frică de Dumnezeu, stăpânind atât limba greacă, cât și latina, și fiind singura sa învățătoare în toate domeniile cunoașterii și bunelor rânduieli.
Ocrotitoarea Ortodoxiei și ctitorita de locașuri sfinte
Prin rânduielile ei cuvioase și sfatul pelin, Teodosie a crescut într-un împărat blând, răbdător, milos și înțelept. Rugăciunile și înțelepciunea Pulheriei au răsădit în sufletul fratelui ei rodul harului divin.
Sfânta Împărăteasă a devenit și o ctitoră măreaţă. A ridicat o biserică de mare renume în cinstea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, iar în cartierul Vlaherne a construit alte numeroase locașuri sfinte și mânăstiri. Darurile sale către săraci au fost neîntrerupte, iar prin eforturile ei, împărăția a trăit în pace și liniște, ferită de tulburările eretice din interior.
Atunci când Teodosie a ajuns la vârsta de a se căsători, Pulheria și-a pus toată grijă ca să-i găsească o soție vrednică. Din Atena a venit o fecioară numită Athinais, fiică a unui filozof și plină de frumusețe și știință. Refuzată de frații ei care i-au respins moștenirea, aceasta ceruse dreptate în Constantinopol. Pulheria, văzând în ea o sufletă cuviincioasă, a dus-o mai întâi la sfântul botez, iar apoi a nemaritat-o cu împăratul, dând-i numele Eudoxia. Din această căsătorie s-a născut o fiică care a fost dată către Valentinian al III-lea, în Roma, ca întărire a păcii dintre Imperiile de Răsărit și de Apus.
Apărătoarea dreptatei făţii
În vremea acestor cruțători împărați, Sfântul Sobor al Treilea s-a ținut în Efes, pentru a judeca ereziile lui Nestoriu. Prin zel și sârguință, Pulheria a fost inițiatoarea acestei strădanii asupra dumnezeirii. Chiar și fratele ei, care în acel moment se-nclina spre erezie, a fost readus de ea la adevărata credință prin sfaturi duioase și fermă îndreptare. Sfinții părinți ai soboru.lui au cinstit-o cu laude nicicând neauzite.
Vrăjmașul sufletelor, nesuferind izbândă dreptatei sub picioarele acestei sfinte femei, a pus la cale îndrăzneți planuri pentru a o depărtate de la tronul ce-i aparținea. Ispitirile au venit cumplit și grelele. Un eunuc numit Hrisafie, iubit de împăratul dar plin de vicleșug și lacomie, s-a sculat împotriva patriarhului Flavian, care succedase sfântului Proclu. Acesta era un bărbat vrednic de arhierie prin dreptcredința și viața sa sfântă. Hrisafie, fiind ereticul și vrând să-l îndoiască pe patriarh din căi drepte, a insistat ca acesta să ofere aur, nu pâine sfințită. Patriarhul a răspuns cum se cuvine: aur și argint bisericesc nu pot fi dați decât săracilor, nu pe cale de mită. Furios, Hrisafie a pus gânduri de răzbunare.
Văzând că Sfânta Pulheria apăra cu tărie pe patriarh și pe dreptatea, vrăjmașul a găsit în aceasta o nouă țintă. A început a semăna neinteligență între Pulheria și împărăteasa Eudoxia, încercând pe fiecare dintre ele prin mărunți neînțelegeri și minciuni. Pricina unei înscenări diavoleștești a venit din obiceiul împăratului Teodosie de a semna scrisori fără a le citi. Pulheria, grijuie pentru fratele ei, a vrut cu blândețe să-l sfătuiască să-și mărească vigilența în treburile statului.
Surse
Articolul a fost alcătuit pe baza tradițiilor consemnate în Patriarhia Română, cu sprijinul resurselor oferite de Basilica.ro și de Ziarul Lumina, instituții oficiale ale Patriarhiei Române.