Viața și chemarea spre mântuire
Cuviosul Chiriac s-a născut în Corint, într-o familie de credință profundă. Tatăl său, Ioan, era presbiter la Biserica sobornicească din Corint, iar mama sa se numea Evdochia. De mic, a fost pus să citească sfintele cărți la aceeași biserică, unde a devenit culegător al cuvintelor divine de dimineață până seara. Această ocupație l-a plin de mirare și gânduri profunde despre cum Dumnezeu a rânduit toate lucrurile către mântuirea oamenilor și cum a învrednicit pe oamenii care I-au plăcut cu cinste și lumină.
Meditând asupra vieții sfinților și asupra tainelor mântuirii – în special asupra nespusei zămislituri a Fecioarei Maria și a răscumpărării prin Hristos – inima lui Chiriac s-a aprins de dor spiritual. Dorea să se dedice în întregime slujbei lui Dumnezeu, lepăndu-se de griji pământești. Într-o Duminică, când a auzit în Sfânta Evanghelie cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, a simțit că aceasta era chemarea lui. Imediat a ieșit din biserică, fără să spună cuiva, și s-a dus la portul maritim unde a găsit o corabie gata să plece spre Palestina.
Drumul spre Țara Sfântă și viața mănăstirească
La vârsta de optsprezece ani, Chiriac a părăsit casa tatălui său și a navigat spre Ierusalimul, precum Iacov care a luat drumul pentru a slăvi pe Dumnezeu. A sosit în sfânta cetate pe vremea episcopului Anastasie și a domniei împăratului Leon. Aici a găsit pe Cuviosul Evstorghie, care avea o mănăstire aproape de sfântul Sion. Evstorghie l-a primit cu dragoste, iar tânărul Chiriac a iernuit acolo, învățând din nevoințele călugărilor și înălțânduse, trepte cu trepte, spre desăvârșire spirituală.
Dorind să se retragă mai adânc în pustiu, Chiriac a cerut binecuvântarea lui Evstorghie și a fost trimis la Cuviosul Eftimie, al cărui lavrion era vestit în toată regiunea. Eftimie, văzând în tânărul Chiriac darurile dumnezeieștii ce urmau să se manifeste, l-a îmbrăcat el însuși în schimă și l-a trimis la Sfântul Gherasim de lângă Iordan.
Desăvârșirea prin ascultare și post
Sub părinzia Cuviosului Gherasim, Chiriac a viețuit în cumpănă cu mănăstirea, slujind în ascultări fără a se răsuflă. Ziua lucra în bucătărie – tăia lemne, aducea apă și fierbea bucatele; noaptea petrecea în rugăciune, permițând trupului puțin somn. Postul său era deosebit: după fiecare două zile gustaă doar pâine și apă. Chiar și când praznicul permitea să guste vin, el o amesteca bine cu apă și, orice ulei folosea, îl dilua cu apă.
Cuviosul Gherasim se minuna de înfrânarea acestui tânăr și îl iubea din inimă. În zilele Patruzecimii, Gherasim se retragea în pustiul numit Ruva – locul unde în trecut locuise și Cuviosul Eftimie – și îl lua și pe Chiriac cu sine. Aici, în liniștea pustiului, Chiriac se împărtășea din Sfintele Taine din mâinile preasfântului Gherasim și rămânea până în Duminica Stâlparilor, când se întorc amândoi în mănăstire purtând cu ei rodul mult mai bogat al vieții spirituale.
Aprofundarea vieții sihaste
După nouă ani de la sosirea sa în Palestina, Cuviosul Gherasim s-a mutat la Domnul. Chiriac, care era acum mai matur în viață duhovnicească, s-a întors în lavra Sfântului Eftimie. Acolo, sub îndrumarea egumenului Ilie, a primit o chilie deosebită și s-a așezat în liniștea contemplativă la vârsta de douăzeci și șapte de ani. În această perioadă, a găsit în fratele Toma – pustnic desăvârșit – o prietenie spirituală profundă, amândoi fiind plini de harul lui Dumnezeu. Totuși, această sweetă prietenie nu a durat mult: Toma a fost trimis în Alexandria pentru treburi mănăstirești, iar arhiepiscopul Timotei al Alexandriei, recunoscând darul divin în el, l-a hirotonisit episcop al Etiopiei, unde Toma a luminat toată țara prin semne și minuni.
Surse
Articolul de față se bazează pe date și informații furnizate de Basilica.ro și Ziarul Lumina, instituții de referință ale Patriarhiei Ortodoxe Române, care conservă și diseminează știarea despre viețile sfinților Bisericii Ortodoxe.