Viața și activitatea apostolică
Sfântul Luca provine din Antiohia Siriei și a fost un om cu o solidă pregătire intelectuală, stăpânind atât limbile elenă și egipteană, cât și învățătura ebraică. De tânăr s-a consacrat meșteșugului medicinar, devenind doctor iscusit, și a cultivat și arta zugrăvitorului. Plecând la Ierusalim, deschiderea sa spiritului l-a pregătit să primească cu plinătate cuvântul mântuirii predicat de Domnul nostru Iisus Hristos.
Luca a fost ales dintre cei șaptezeci de apostoli trimiși de Mântuitorul înaintea Sa, două câte două, în veșniciile locuri. Prin propovăduire sfântă, el pregătea calea Lui și mărturisea venirii pe pământ a Mesiei așteptat de neamul evreu.
Întâlnirea pe drumul către Emaus
În zilele dureroase ale pătimirilor Domnului, Luca s-a chinuit alături de credincioșii tulburai de jale și neînțelegere. După Învierea Hristului, pe când mergea spre Emaus cu Cleopa, întâlnind pe Domnul nostru Iisus Hristos (fără a-L recunoaște mai întâi), a gustat din doctrina cea preadulce pe care Mântuitorului i-o expunea, începând de la Moise și de la toți proorocii. La masa din Emaus, în clipa frângerii pâinii, inima lui Luca a cunoscut că stă în fața Fiului lui Dumnezeu, izbucnind în cuvinte de negrăită înțelepciune: «Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?»
Evanghelistul și scriitorul Apostolilor
Fifteasprezece ani după Înălțarea Hristului la cer, Luca și-a înscris cu deplină acuratețe Evanghelia, nu doar din ceea ce singur a văzut și auzit, ci și din mărturiile celor ce au fost dintru început văzători și slujitori ai Cuvântului. Același grijulie în relatare se arată și în Cartea Faptelor Apostolilor, pe care tot el a scris-o, descrisă prin ordinea și precizia proprie unui duh luminat de Duh Sfânt.
Compania Apostolului Pavel
Luca a fost partener de-ndelungat al Apostolului Pavel în munca de propovăduire a lui Hristos, nu doar în rândul Iudeilor, ci și al neamurilor. A fost la Roma lângă Pavel, după cum reiese din Faptele Apostolilor. Apostolul Pavel l-a iubit profund pe Luca și l-a lăudat în epistolele sale, numnindu-l «doctorul cel iubit» (Coloseni 4, 14) și recunoscând-i darul de a-l însoți pe drumurile misiunii evanghelice.
Activitatea misionară și mormântul vindecător
Plecând din Roma, Luca s-a îndreptat către răsărit, propovăduind Evanghelia și suferind osteneli și dureri pentru sfântul Nume al lui Hristos. A străbătut Livia și a ajuns în Egipt, unde a luminat orașele Tivaida și Tivele din Beoția prin predicarea sfântă, rânduind biserici și hirotonind preoți și diaconi. Tămăduit pe mulți dintre cei bolnavi cu trupul și sufletul, Luca s-a odihnit în Domnul în vârsta de peste optzeci de ani.
La mormântul sfântului, Dumnezeu a dovedit plăcerea Sa prin ploaia unui colir limpid care vindeca suferinzele ochilor, semn al meșteșugului lui medicinar. Preamăritul mormânt a devenit locul unde se întâmplau tămăduiri numeroase, iar credincioșii se rugau Sfântului Apostol pentru izbăvirea din boli.
Aducerea moaștelor în Constantinopol
Atunci când Constanție, fiul ConstantinovulCanelor cel Mare, a aflat despre moaștele vindecătoare ale Sfântului Apostol Luca, a poruncit lui Artemie, conducătorul Egiptului, să le aducă în cetatea împărătească. Moaștele au fost transportate cu cinste și au intrat în Constantinopol cu cântări și laude. Pe parcursul ceremoniei, un om numit Anatolie, supuș din palatele împărătești, care zăcuse multă vreme pe patul durerii cheltuind averi la medici fără vreun folos, s-a rugat cu credință Sfântului Apostol. Sculindu-se din pat prin îndrăzneală, s-a apropiat de raclă și, atingând-o cu recunoștință și închinare, a fost vindecat pe loc și refăcut în sănătate deplină. Anatolie a purtat cu ușurință racla cu moaștele sfântului în Biserica Sfinților Apostoli, unde au fost depuse sub masa sfântă, lângă moaștele Sfinților Andrei și Timotei.
Zugrăvirile și începuturile icinostasei
Se întâmplă că Sfântul Luca a zugrăvit cu măiestrie chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu purtând în brațe pe Pruncul veșnic, Domnul nostru Iisus Hristos. A realizat și alte două icoane ale Maicii Domnului și le-a prezentat Preasfintei, cerând aprobarea ei. Văzând acele chipuri, Maica Domnului s-a binecuvântat și a zis: «Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea». Luca a mai zugrăvit pe lemn și portretele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, deschizând astfel întreaga tradiție a venerării sfinților prin icoane, obicei ce s-a răspândit în toată lumea creștină spre glorie lui Dumnezeu, a Maicii Sale și a tuturor sfinților, pentru frumusețea Bisericii și mântuirea credincioșilor cu credință neclintită.
Surse
Informațiile din acest articol se bazează pe materialele disponibile la Basilica.ro și Ziarul Lumina (ziarullumina.ro), instituții oficiale ale Patriarhiei Române Ortodoxe.