Cea mai puternica rugaciune din cer si de pe pamant

Ce caută cei credincioşi prin rugăciunea lui Iisus? Să-şi coboare în inimă focul cel plin de dar şi aşa să înceapă rugăciunea neîncetată, lucru prin care se hotărăşte o stare plină de dar. Se cuvine să ştim că rugăciunea lui Iisus – îndată ce ne-a căzut pe inimă scânteia dumnezeiască – suflă asupra ei şi o preschimbă în flacără; ea însă nu dă această scânteie, ci numai mijloceşte primirea ei. Prin ce mijloace? Prin faptul că adună gândurile într-o unitate şi-i dă sufletului putinţa să stea înaintea lui Dumnezeu şi să umble în prezenţa Lui. Principalul este starea şi umblarea înaintea lui Dumnezeu însoţite de strigătul pornit din inimă spre El. Aşa a făcut Maxim Causocalivitul. Aşa să facă toţi cei ce caută focul cel plin de dar şi care nu-şi pun grija lor în cuvinte şi în poziţia trupului. Domnul Dumnezeu la inimă se uită.
Vorbesc aşa pentru faptul că unii uită cu totul de strigătul pornit din inimă. Toată grija lor se reduce la cuvinte şi la poziţia trupului. Aceştia după ce rostesc cu mătăniile în acea poziţie anumită, un anumit număr dat din rugăciunile lui Iisus, află în aceasta o anumită linişte, cu o oarecare părere înaltă de sine şi cu osândirea celor ce umblă la biserică, la rugăciunea obştească făcută după tipic. Unii ca aceştia îşi petrec aşa viaţa lor toată şi rămân lipsiţi de dar.
Dacă m-ar întreba cineva, cum să-mi împlinesc lucrarea rugăciunii, i-aş spune: obişnuieşte-te să umbli în prezenţa lui Dumnezeu, păstrează mereu pomenirea lui Dumnezeu şi fii cu evlavie; pentru ţinerea mereu trează a acestei pomeniri alege-ţi câteva rugăciuni mici şi scurte sau ia chiar cele douăzeci şi patru rugăciuni mici, făcute de Sfântul Ioan Gură de Aur şi repetă-le adesea cu gândul şi simţirea trebuincioasă. Pe măsura deprinderii, mintea se va lumina de amintirea lui Dumnezeu şi inima se va încălzi. În această stare, în sfârşit, îţi va cădea pe inimă scânteia dumnezeiască – licărul acela de dar, ca o rază. El nu poate fi iscat prin nimic, porneşte de-a dreptul din Dumnezeu. Dar după aceasta poţi rămâne numai cu rugăciunea lui Iisus şi prin ea să sufli în scânteia ta de rugăciune până se va preface în flacără. Drumul cel drept acesta este.
Mai târziu, când vei băga de seamă că şi încă cineva începe să se ocupe şi să se adâncească în rugăciune, puteţi să-i propuneţi să facă rugăciunea lui Iisus neîncetat şi, odată cu aceasta, să păzească pomenirea de Dumnezeu cu frică şi cu evlavie. Rugăciunea e lucrul cel de căpetenie. Iar ceea ce mai întâi se caută în rugăciune e primirea acelui mic foc, care i s-a dat lui Maxim Causocalivitul. Acest mic foc nu se atrage prin nici un fel de meşteşug, ci se dă liber de darul lui Dumnezeu. Lucrul pentru care se cere osteneli în rugăciune, aşa cum scrie Sfântul Macarie: Vrei să dobândeşti rugăciunea, spune el, osteneşte-te în rugăciune. Dumnezeu văzând cu câtă osârdie cauţi rugăciunea îţi va da ţie rugăciunea (Cuv. 1, cap. 13).