– Părinte, cum să înțelegem cuvântul din Sfânta Evanghelie: Dacă ochiul tău cel drept te smintește, scoate-l… căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă?
Ei! Nu interpreta chiar la propriu! Nu trebuie să-ți scoți ochii, ci să închizi ochii, ca să nu mai ai prilej să judeci. Mântuitorul a vorbit la figurat: însă chiar dacă faci lucrul acesta, nu săvârșești o greșeală. Dar cine-și scoate ochiul? Se zice despre Sfântul Apostol Ioan că era apostolul iubit de Hristos, dar credeți că pe ceilalți apostoli nu-i iubea? Îi iubea! Dar ce se întâmplă? Sfântul Apostol Ioan avea o mare capacitate de a se lăsa iubit.
Există în Viețile Sfinților o sfântă de o rară frumusețe și tărie sufletească, de care s-a îndrăgostit un oarecare voievod. Și s-a dus și i-a cerut-o stareței. Dar ea și-a scos ochii și i-a trimis pe tavă! „Uite, ochii! Aceștia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!” Voievodul, când a văzut așa ceva, a căzut cu față la pământ și s-a pocăit. Iar Sfânta s-a rugat la Maica Domnului și s-a vindecat.
Ai văzut că s-au putut scoate chiar și ochii? Dar, interpretarea la modul comun este să-i închizi. Să nu judeci, să nu te mai uiți. Nu-i mai vedea fapta lui cea rea! Iar dacă o vezi, compătimește-l! Poate îl ajuți. O, ce importanți sunt ochii la om!
(…) Nimeni nu poate să spună care este procesul venirii lacrimilor. Odată te năpădesc! Dar sunt și lacrimi nevăzute. Nu trebuie numaidecât să plângi ca să te vadă lumea. Pocăința adâncă, acestea sunt lacrimile nevăzute! Îți pare rău și îți vin și lacrimile! Pentru că plânsul este un proces invizibil și scapă explicațiilor. La toată lumea vine lacrima. Este o stare de evlavie adâncă. Un moment așa: „Uite, am fost un așa de mare păcătos! Cum de mă mai rabd-ă Dumnezeu?” Și plânsul acesta spală mult cu adevărat. Dar, repet, sunt și lacrimi nevăzute.
– Vorbiți-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm?
– Da. Programul acesta este: Permanent! 🙂
– Dar atunci când trebuie să învățam pentru școală, cum să ne mai facem rugăciunile?
– Atunci când ai o meserie, fie că ești medic, că ești elev, că ești student, că ești profesor, acolo fă-ți datoria creștinește și astfel împlinești cuvântul lui Dumnezeu! Și când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îți zici și rugăciunile.
– Știm că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu ne regăsim și nu-i înțelegem. Este bine totuși să-i citesc mai departe neînțelegându-i?
– Da! Nu este nevoie să-i înțelegi imediat. Îi înțelegi în timp. Este bine să-i citești, chiar dacă nu te regăsești în ei și nu-i înțelegi! Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbească în ei de dușmanul nevăzut, diavolul, și tu interpretezi. Citește-i mai departe. Și va veni o zi când Dumnezeu, prin te miri cine, sau personal, te va lămuri despre ce este vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură.
– Din Pildă fiului risipitor să înțelegem că Dumnezeu iubește mai mult pe cel ce se pocăiește, decât pe cel care-I slujește permanent?
– Nu! Fratele care nu căzuse, care făcea pe grozavul, când a venit și a văzut acolo marea milostivire a tatălui sau, s-a smintit. Căci zice așa: Că mie nu mi-ai dat un ied să-l tai să mă veselesc cu prietenii mei. De ce a zis ied, de ce nu a zis miel? Pentru că capra este considerată lucru rău. Adică drac. Nu mi-ai dat un ied, adică petrecere nepermisă. Și a fost mai bun cel risipitor decât acesta. Căci Dumnezeu Își lasă toată casă și se duce după oaia rătăcită. Pe aceasta o iubește și o caută. Dar nu înseamnă că aceia nu sunt iubiți. Dar îl iubește pe acesta, pentru că are nevoie de iubire.
Sursa: Ne vorbeste Parintele Arsenie, II, Editura Episcopiei Romanului, 1997.