Viața și slujirea duhovnicească
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea, născută în Epivata (actualul Selimpașa), pe țărmul Mării Marmara, aproape de Constantinopol. Părinții săi, oameni de neam bun și credință deplină, au educat-o cu grijă în frica de Dumnezeu, îndemn-o spre postul, rugăciune și milostenie. Fratele ei, Eftimie, s-a călugărit și a devenit episcop în localitatea Madite.
Copilăria sfintei s-a petrecut sub veghea părintească. La doar zece ani, în timp ce se afla la Sfânta Liturghie în biserica Precistei, a auzit cuvântul Evangheliei: «Oricare voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie». Această chemarea dumnezeiască a emoționat adânc inima tânărei, și de atunci și-a distribuie todas hainele săracilor, neglijând orice mustrare părintească.
Recluziunea și retragerea în pustie
După moartea părinților, Parascheva a moștenit o avere considerabilă. Purtând povețe din cuvintele Evangheliei, a dăruit săracilor partea care i se cuvenea din moștenire și a decis să se retragă din lume. Inițial s-a oprit la Constantinopol, unde a ascultat învățăturile unor călugări și călugărițe cu vață duhovnicească aleasă. Apoi s-a îndreptat către Pont, petrecând cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea.
Dorind să-și dedice viața în locurile sfinte ale întrupării Fiului lui Dumnezeu, s-a îndreptat spre Țara Sfântă. După ce a vizitat Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu post și rugăciune. Viața ei a fost ca a Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfintei Maria Egipteanca, în austeritate și desăvârșire duhovnicească. Nu mai avea grijă de veșminte, mâncare sau locuință, ci doar de curăția sufletului și de Judecata cea viitoare.
Reîntoarcerea și sfârșitul pământesc
Într-o noapte, în vârstă de aproximativ 25 de ani, un înger i s-a arătat în vis, poruncind-i să se reîntoarcă în locurile părintești, căci acolo urma să-și dea sufletul și să se-ntâlnească cu Dumnezeu. După această vedenie, sfânta a renunțat la pustie și s-a întors la Constantinopol, rugânduse în chiesa Precistei din Vlaherne.
De la Constantinopol s-a îndreptat către Epivata, localitatea natală, unde a trăit în post și nevoinți, mărturisind neîncetător durerea și dorința de a întâlni pe Mirele ceresc. Plinul de pace cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul în odihna eternă.
Descoperirea și cinstirea moaștelor
Sfânta a fost îngropată ca o străină, fără ca cineva să cunoască adevărata sa identitate. Însă Dumnezeu a hotărât să o proslăvească și să-i dezvăluie sfințenia. Se spune că un marinar mort pe o corabie a fost aruncat în mare, iar valurile l-au adus la țărm. Atunci când oamenii au săpat o groapă pentru a-l îngropa după rânduiala creștinească, au găsit trupul Sfintei Parascheva neputred și plin de miros plăcut.
În noaptea următoare, unui bărbat cu numele Gheorghe, care participase la săparea gropii, i s-a arătat în vis o împărăteasă ședând pe tron luminat, înconjurată de o mulțime de îngeri. Un înger l-a luat de mână și i-a spus: «Gheorghe, pentru ce nu ați cinstit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut s-o proslăvească pe pământ?». Aceeași vedenie a avut-o și o credincioasă cu numele Eftimia. Fiind convinși de semnul divin, credincioșii au scos trupul din mormânt și l-au cinstit cu lumini și tămâie, aşezândude-l în Biserica Sfinților Apostoli.
Cinstire și moștenii duhovnicești
De mai bine de 350 de ani, moaștele Sfintei Parascheva se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și de înSănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți credincioșii care o cheamă ca mijlocitoare la Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă, sfânta este prăznuită pe 14 octombrie sub numele de «Vinerea Mare», deosebit de Sfânta Muceniță Parascheva, cinstită pe 26 iulie.
Viața Sfintei Parascheva este mărturie a puterii unității creștine și a răscumpărării omului care s-a făcut asemănător cu Dumnezeu. Mulți strămoși ai noștri au ctitorit biserici cu hramul «Cuvioasa Parascheva» nu doar în Moldova, ci și în Transilvania și în Țara Românească, dovedind astfel venerația și devoțiunea către sfânta aceasta.
Surse
Informațiile istorice și duhovnicești din prezentul articol se bazează pe mărturii canonice și pe studiile publicate de Basilica.ro și Ziarul Lumina (ziarullumina.ro), instituții oficiale ale Patriarhiei Române.