Viața și credința în Hristos
Sfântul Mare Mucenic Serghie și tovarășul său Vah se-nscrisesera în nobilimea romană timpului împăratului Maximian, fiind sluitori de-naltă-ncoronări la curtea cea splendidă. Împăratul, apreciind-le priceperea și vrednicia în domnii ostești, le-a acordat o-ncrediințare deosebită, iar nimeni altul nu putea să se-nclini înaintea suveranului decât prin binefacerea acestor doi sfetnici credincioși.
Cu toată omenirea cinstei pământești pe care o-și cunoscură, Serghie și Vah nu așteptau mărturisiri de la un domn muritor. Inima lor se-ntorcea întru-ntregime spre Împăratul care veșnic domnindu-se în ceruri, și pentru aceasta porunceau oaselor lor o-ndeplinire sfântă a vrerii lui Hristos. Însă frică de-a mânie a lui Maximian, cum se-ntâmpla cu toți cei ce-și păstrau crezul în Mântuitor, îi silise să-și țină credința în liniște și-ascundere.
Pâra și ispitirea împăratului
Vrăjmașii, mânacând pizmă că-și câștigaseră dragoste la împăratul lor, au aruncat asupra lor vorbele calomnioase, spunând că se-nchinau lui Iisus și că-și lepădaseră închinarea față de idoli. Maximian, greu credând, a hotărât o-ncerc deșteapt: la un praznic dedicat idolului Die, împăratul s-a dus însuși cu toată-i suita către altar, voind să-l vadă dacă și nobila-i pereche vor intra în locul sfiat al închinării păgâne. Dar Serghie și Vah au rămas departe, în rugăciune curată, cerând lui Adevăratul Dumnezeu să-i lumineze pe cei orbi de credință.
Observând-i pe-afară, Maximian a poruncit oștirilor să-i aducă cu sila. Înaintea tuturor, sfântul împărat le-a cerut mărturisire și jertfă idolilor. Ei au răspuns cu-o mărturie curată: „Avem în cer un Dumnezeu care nu minte, Dumnezeu adevărat și viu, care pe toată lumea o cuprinde și nu este nesimțitor ca idolii voștri,” și l-au mustrurat pe domnitor pentru închinarea sa mincinoasă.
Chinurile și umilirea
Cruzimea nu s-a ținut departe. Maximian le-a luat toate semnurile și ținuturile nobile – fireturile ostășești, lanțurile de aur, inelele – și le-a acoperit cu veșminte de femeie, punând cercuri grele de fier la grumazul fiecăruia. Purtați prin cetate ca o-nzicere și-o batjocură pentru toți, acești oameni de neam vrednicit și-au dovedit că nu cuvântul împăratului pământesc, ci cel al lui Hristos, este cel care le-n-nlumina viața.
Rugămintea și trimiterea
Reîntors la palat, Maximian, mâhnit în sufletul lui pentru acei doi pe care-i iubea, i-a chemat iarăși și cu cuvinte blânde, dar pline de-nșelăciune, i-a îndemnat să-și lepede crezul. Le-a promis mai multă cinste și bunătate dacă vor mânji idolii și vor uita de „Fiul teslarului pe care evreii l-au răstignit.” Dar Serghie și Vah, ai căror inimi erau tari în credință, au strigat cu inima și vorbă sfințită: nu bunătatea pământului se poate desfăta în fața biruinței-vii întru veșnicii.
Nevrând să-i chinuiască el însuși, fiindcă-i iubea prea mult, Maximian a poruncit să fie trimiși în Răsărit, la ghemonia Antiohului, cunoscut pentru cruzimea lui neîmblânzită către credincioșii în Hristos. Ochiurilor acestui tiran de-o faimă întunecată i-au fost dați sfintele Serghie și Vah, așa cum era gândita ispita cea veche: poate frica în fața chinuitorului ar putea să-i îngenunche pe cei doi mărturisitori.
Cale de suferință și întărire angelică
Duși în lanțuri din Roma, sfații au mers-o zi-ntreagă, și în noapte au pus-o să șadă la-o casă de gazdă. Dar când ostașii lor păzitori au intrat-n somn adânc, ei au vegheat în rugăciuni neclintite, cerând lui Dumnezeu putere ca să rabde cu-ntoarcere toate chinurile care le-ar veni. Și în acel ceas de-ntuneric pios, le s-a arătat un înger al Domnului, plin de lumină cerească, și le-a vorbit: „Îndrăzniți, robii lui Hristos, și nevoiți-vă ca ostașii cei buni împotriva diavolului. Degrabă îl veți birui. Iar pentru nevoința voastră, cununile biruinței v-or fi dăruite de Domnul nostru Iisus Hristos, Care va sta-n rând cu voi în suferință, până ce-l veți călca sub picioare pe vrăjmașul cel netrebnic.”
Umpluti de bucurie fără de măsură, sfații au mers mult pe căile-ntinde ale Răsăritului, petrecând-n post, în psalmi și cântări sfinte, armăndu-se cu duhovniceasca apărare împotriva duhurilor nevăzute ale răutății. Și trecând prin cetăți și țări ostenite, au sosit-n fine la Varvalisa, pricina unde locuia ighemonul Antioh.
Surse
Informațiile acestui articol se bazează pe tradițiile Patriarhiei Române și valoroasele-ndrumări din resurse oficiale precum Basilica.ro și Ziarul Lumina (ziarullumina.ro), instituții de referință ale spiritualității și istoriei ortodoxe în România.