Pe 28 august, Biserica Ortodoxă cinstește pomenirea Sfântului Cuvios Moise Etiopianul, unul dintre cei mai grăitori martori ai puterii pocăinței. Viața lui arată limpede că nicio cădere nu este atât de adâncă încât mila lui Dumnezeu să nu poată ajunge până la ea, ridicând din cei nevrednici oameni vrednici, iar din păcătoși – drepți.
Un rob alungat, ajuns căpetenie de tâlhari
Sfântul Moise era de neam etiopian și negru la față. La început a fost rob într-o casă de vază, însă purtarea lui rea și mulțimea faptelor sângeroase l-au făcut nesuferit stăpânului, care l-a izgonit. Rămas fără adăpost, s-a alipit unei cete de tâlhari din părțile Egiptului. Aceștia, văzându-l puternic la trup și aspru din fire, l-au pus căpetenie peste ei.
Ani la rând a vărsat sânge și a săvârșit fapte necurate, ajungând vestit prin răutatea sa și temut de toți. Se povestește că, purtând ură unui păstor ai cărui câini îl împiedicaseră odată de la o faptă rea, a hotărât să-l ucidă. Aflând că omul își pășea turma dincolo de Nil, iar râul era revărsat, Moise și-a legat hainele pe cap, a luat sabia în dinți și a trecut apa înot. Păstorul, zărindu-l de departe, și-a lăsat oile și s-a ascuns. Negăsindu-l, tâlharul a tăiat patru berbeci dintre cei mai buni, i-a legat cu o funie și i-a târât înot peste Nil, apoi i-a jupuit, a mâncat carnea, iar din piei a făcut burdufuri pentru vin.
Aceste amănunte nu sunt trecute sub tăcere de scriitorii vieților sfinților, ci sunt așezate înaintea noastră tocmai pentru a se vedea, prin contrast, măreția schimbării ce a urmat și nemărginirea milostivirii dumnezeiești.
Chemarea la pocăință și intrarea în mănăstire
După multă vreme petrecută în această viață stricată, printr-o împrejurare rânduită de sus, Moise și-a venit în simțire. Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, ci întoarcerea lui spre mântuire, l-a chemat la pocăință. Inima cea învârtoșată s-a umilit, iar bărbatul acesta și-a părăsit tovarășii și meșteșugul tâlhăriei, retrăgându-se în pustie, la o mănăstire.
Acolo s-a supus cu totul egumenului și fraților, dar mai presus de toate lui Dumnezeu, plângând zi și noapte pentru faptele săvârșite mai înainte. Împlinind cu râvnă toate ascultările ce i se dădeau, a ajuns monah ales, iar după o vreme a primit o chilie de sihastru, unde a viețuit singur, curățindu-și prin lacrimi și osteneli greșelile trecutului.
Cei patru tâlhari legați și duși în spate
Odată, patru tâlhari au năvălit în chilia lui, neștiind cine este cel dinăuntru. Deși era singur, Moise i-a biruit pe toți, i-a legat și, ridicându-i în spinare ca pe niște saci umpluți cu paie, i-a dus la biserica mănăstirii. Le-a spus părinților: „Mie nu-mi este îngăduit să fac nimănui strâmbătate, iar aceștia au venit asupra mea și i-am prins; ce porunciți să se facă cu ei?”. Părinții au poruncit să fie dezlegați și lăsați liberi, zicând că monahilor nu li se cuvine să ucidă pe nimeni.
Aflând tâlharii că cel care îi biruise era chiar fostul lor căpitan, s-au minunat de schimbarea vieții lui, au slăvit pe Dumnezeu și, umilindu-se, au venit întru frica Lui; pocăindu-se, s-au făcut cu toții monahi iscusiți. Vestea întoarcerii lui Moise a ajuns și la ceilalți tâlhari, dintre care mulți și-au părăsit apucăturile rele și au îmbrățișat viața călugărească.
Războiul cu patimile și sfatul Sfântului Isidor
Începutul nevoinței nu i-a fost ușor. Diavolii desfrânării l-au împresurat cu gânduri necurate și pofte ispititoare, încercând să-l tragă înapoi la obiceiul cel vechi. Însuși cuviosul a mărturisit mai târziu fraților: „Atâta supărare am suferit de la războiul poftei trupești, încât puțin de n-am căzut din făgăduința monahicească”.
A mers atunci în schit, la părintele Isidor preotul, și i-a descoperit toate luptele sale. Bătrânul l-a mângâiat, spunându-i că, fiind încă începător, diavolii îl atacă mai aspru, căutând în el deprinderea de odinioară. I-a dat drept leac postirea de fiecare zi și înfrânarea de la săturarea pântecelui, arătându-i o pildă: precum câinele obișnuit să roadă oase lângă măcelărie nu pleacă până nu i se închide ușa și, nemaiprimind nimic, se depărtează topit de foame, tot astfel diavolul desfrânării stă lângă omul care se hrănește până la săturare; iar dacă ușa mâncării este închisă prin post, vrăjmașul se retrage.
Întorcându-se în chilie, Moise s-a închis și a început să postească toată ziua, mâncând seara, după apusul soarelui, doar o bucățică mică de pâine, și ostenindu-se mult cu lucrul mâinilor. De cincizeci de ori pe zi se ridica la rugăciune, pe care o făcea în genunchi. Cu toate acestea, pofta care împinge spre păcat nu contenea în el.
Vedenia de pe acoperiș: mai mulți sunt cei care ne ajută
A venit din nou la părintele Isidor, mărturisindu-i că nu mai poate rămâne în chilie din pricina luptelor trupești. Bătrânul l-a suit pe acoperișul casei și i-a zis: „Privește spre apus”. Moise a văzut o mulțime de diavoli înfricoșători, tulburându-se și gătindu-se de război. „Privește acum spre răsărit”, i-a spus starețul. Și a văzut o mulțime de îngeri sfinți, purtători de lumină, la fel pregătiți de luptă.
Atunci Sfântul Isidor i-a tâlcuit vedenia: cei dinspre apus ridică război asupra sfinților lui Dumnezeu, iar cei dinspre răsărit sunt trimiși de Domnul în ajutorul celor neputincioși; și mai mulți sunt cei care ne ajută decât cei care se scoală împotriva noastră. Întărit de această vedere și de cuvintele bătrânului, Moise s-a întors la chilia sa, continuând postul, rugăciunea și ostenelile obișnuite.
Privegherea, leacul nălucirilor
Războiul însă nu l-a părăsit, ci se aprindea și din nălucirile din vis. A mers atunci la un alt bătrân sfânt și foarte încercat, mărturisindu-i că visele îi întunecă mintea, îi aprind trupul și îl împing spre păcat. Starețul i-a arătat că pătimirea aceasta urâtă vine din faptul că mintea nu s-a despărțit încă de dulceața nălucirilor și l-a povățuit să stea la priveghere, deprinzându-se cu ea încetul cu încetul, și să se roage cu trezvie, spre a se izbăvi de acel război.
Primind acest sfat bun de la povățuitorul cel iscusit, cuviosul s-a întors la chilie și a început să se deprindă cu privegherea de toată noaptea, adăugând astfel, la postire și rugăciune, trezvia neadormită a minții.
Ce ne învață viața Sfântului Moise Etiopianul
Pomenirea sa din 28 august ne pune înainte trei adevăruri de temelie ale vieții duhovnicești: că pocăința sinceră poate schimba din temelii chiar și cea mai întunecată viață; că ascultarea de un povățuitor încercat scurtează drumul luptelor; și că nevoința – postul, rugăciunea în genunchi, privegherea și trezvia – nu este o povară fără rost, ci arma prin care omul își recâștigă libertatea. Iar vedenia de pe acoperiș rămâne o mângâiere pentru orice suflet încercat: mai mulți sunt cei care ne ajută decât cei care se ridică împotriva noastră.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Moise Etiopianul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Surse
Informațiile au fost consultate din materialele hagiografice publicate de instituțiile oficiale de presă ale Patriarhiei Române: Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române (basilica.ro) și Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române (ziarullumina.ro).