În fiecare an, la 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Este o zi de sărbătoare, însemnată cu cruce roșie în calendar, dar, în chip neobișnuit, este totodată și zi de post aspru. Această îmbinare, care poate mira la prima vedere, cuprinde tocmai miezul duhovnicesc al praznicului: bucuria pentru biruința sfântului se împletește cu durerea pentru moartea lui mucenicească.
Ce prăznuim la 29 august
Sfintele Evanghelii (Matei 14 și Marcu 6) ne istorisesc că Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemnițat de Irod Antipa, pentru că îl mustrase pe față: „Nu ți se cuvine să ții pe femeia fratelui tău.” Irodiada, femeia pentru care Irod își părăsise legiuirea, îl ura pe proroc și căuta prilej să-l piardă. Prilejul l-a găsit la un ospăț de ziua nașterii lui Irod, când fiica Irodiadei a jucat înaintea oaspeților, iar regele, ademenit, i-a făgăduit cu jurământ orice ar cere. Îndemnată de mama ei, fata a cerut capul Sfântului Ioan pe tipsie. Irod s-a întristat, dar, „pentru jurăminte și pentru cei ce ședeau cu el la masă”, a poruncit uciderea prorocului în temniță.
Astfel, cel despre care Mântuitorul a spus că este „mai mare între cei născuți din femei” (Matei 11, 11) a pecetluit cu sângele său propovăduirea pocăinței. Praznicul este trecut cu cruce roșie pentru că este o sărbătoare mare a Bisericii, cinstind pe cel mai mare dintre proroci și cel dintâi mucenic al Noului Testament, care a murit pentru adevărul lui Dumnezeu.
De ce postim într-o zi de sărbătoare
Biserica a rânduit ca 29 august să fie zi de post, oricare ar fi ziua săptămânii în care cade. Postul are aici mai multe înțelesuri.
Întâi, este o formă de doliu și de cinstire: postim din durere pentru moartea nedreaptă a Înaintemergătorului, așa cum inima creștinului nu poate ospăta cu veselie în ziua în care își aduce aminte de sângele vărsat al unui sfânt.
Al doilea, postul este o mustrare a păcatului care a pricinuit această moarte. Sfântul Ioan a fost ucis în mijlocul unui ospăț, între desfătări, beție, jocuri și jurăminte nesăbuite. Cumpătarea creștinului stă astfel ca răspuns limpede la necumpătarea de la masa lui Irod.
Al treilea, postul ne apropie de felul de viețuire al Sfântului Ioan însuși, care a trăit în pustie, în înfrânare și rugăciune, hrănindu-se sărăcăcios și îmbrăcându-se aspru. Cinstim un postitor postind.
Curajul mărturisirii adevărului
Sfântul Ioan Botezătorul nu a murit pentru avere, pentru putere sau pentru vreo pricină lumească, ci pentru că a spus adevărul în față celui puternic. Nu a lingușit, nu a tăcut, nu a căutat mijlocul comod. Aici stă lecția cea mai limpede a praznicului: adevărul lui Dumnezeu nu se negociază după conjunctură.
Pe de altă parte, Irod ne arată cât de departe poate duce slăbiciunea. El îl asculta cu plăcere pe Ioan, îl socotea bărbat drept și sfânt, dar nu a avut tăria să rupă cu păcatul. Din rușinea de oaspeți și din îndărătnicia unui jurământ păcătos a ajuns ucigaș de proroc. Este pilda tristă a omului care știe binele, dar alege părerea celorlalți.
Înaintemergător și în iad
Sfântul Ioan este numit Înaintemergătorul, pentru că a mers înaintea lui Hristos vestindu-L. Tradiția liturgică a Bisericii mărturisește că el a rămas Înaintemergător și dincolo de moarte: coborând în locașul celor adormiți, a binevestit și acolo venirea lui Hristos, Cel ce avea să surpe porțile iadului. Cel care a strigat în pustie „Pocăiți-vă!” și a arătat cu degetul spre „Mielul lui Dumnezeu” continuă și în veșnicie aceeași slujire a arătării lui Hristos.
Ce facem în această zi
Creștinul se cuvine să meargă la biserică, la Sfânta Liturghie, să postească după rânduială și după sfatul duhovnicului, să se roage Sfântului Ioan Botezătorul, mare mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, și să facă milostenie. Este o zi potrivită pentru cercetarea conștiinței și pentru pocăință sinceră – căci cuvântul cel dintâi al Botezătorului a fost tocmai chemarea la pocăință.
În unele locuri din România există obiceiul de a nu se folosi în această zi cuțitul pentru tăiat, ori de a nu se mânca fructe rotunde sau alimente de culoare roșie, din respect față de amintirea capului tăiat și a sângelui vărsat. Acestea sunt tradiții populare, expresii ale evlaviei simple a poporului, dar nu sunt învățătură a Bisericii și nu trebuie socotite rânduieli obligatorii sau, cu atât mai puțin, condiții de mântuire. Ceea ce ne cere Biserica este postul, rugăciunea și mărturisirea curată a credinței.
Surse
Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române; Ziarul Lumina (ziarullumina.ro) – cotidianul Patriarhiei Române.