ZBUCIUM… TRUDĂ EFEMERĂ
Încotro aleargă pămîntenii
Zilnic, fără tihnă, agitați
Ca și cum un duh îi fugărește
Să petreacă zilnic încordați? Ca și cum aievea un blestem
Împotrivă’le, de veacuri, necurmat
Arde’n fire lor neîncetat
Pacea să nu și afle niciodat.
Ah, cît de zadarnic le e visul
Bunăstării pentru care se spetesc
Zbuciumul în care viermuiesc
Vlăguindu’le zadarnic ființarea.
Căci veni’va ziua sorocită
Răsplătirilor în care tot ce a fost
Calp meșteșugit, necugetat, anost
Va pieri’n cenușa disperării. Căci nimic din cele care astăzi
Strălucesc aivea, pretutindeni
Nu durează veșnic în lumina
Care va suflarea s’o cuprindă. Nu vă’ncredeți, dar, cenușii’n care jarul
Pîlpîie anemic, amăgind
Firea s’o ‘ncălzească cu’n tăciune
Nici măcar în șagă fumegînd.
de Hrisostom monahul